Consiliul Local Focșani se întrunește joi, 26 septembrie, în cadrul ședinței ordinare din această lună, în care vor fi dezbătute 31 de proiecte de hotărâre. Printre acestea, se numără și cel privitor la aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuințe pentru tineri destinate închirierii. Astfel, vor primi o locuință ANL în cartierele Tineretului – Sud și Democrației – Brăilei, următorii focșăneni: Alina Daniela Danciu – garsonieră pe Str. Pinului, Bogdan Duțulescu – garsonieră pe Str. Democrației, Silvia Oana Ciubotaru – garsonieră pe Str. Bradului, Cristinel Boc – garsonieră pe Str. Democrației și Alina Maria Mirică – apartament de două camere, pe Str. Democrației.
Aceste repartiții au fost posibile datorită faptului că unitățile locative au devenit libere în cursul lunii septembrie, datorită cererilor de reziliere depuse de titularii contractelor de închiriere și a cererilor de renunțare la repartiții. „Repartizarea locuinței ANL a fost realizată în ordinea listei de departajare a solicitanților cu punctaje egale, avându-se în vedere suprafața locuibilă pe membru de familie și numărul de copii ai familiei titularului”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre.
Tot în cadrul ședinței de joi, consilierii locali vor aproba și patru schimburi de locuințe ANL, solicitate de titularii contractelor de închiriere.