Ediția: Sâmbătă 21 Iunie 2025 Nr. 6904

Comuna Gura Caliţei, în continuare în stare de alertă


   Autoritățile județene nu pot demara, cel puțin pentru moment, lucrările de refacere a drumului județean 204 P, pe raza comunei Gura Caliței, deoarece una dintre familiile afectate de alunecările de teren, produse la începutul anului, nu vrea să părăsească imobilul în care locuiește, care este amplasat chiar pe terenul pe unde ar trebui deviat drumul județean. Persoanele care trebuie să se mute au primit loturi de casă la Dumbrăveni, însă una dintre acestea nu vrea să plece din gospodărie, din diferite motive. Ar pleca doar dacă ar primi atât terenul cât și o despăgubire în bani, respectiv 10.000 de lei.
    Problema de la Gura Caliței a fost luată în discuție ieri, la ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a avut loc la Prefectură. Acest subiect a rămas deschis, iar autoritățile județene vor încerca să mai discute cu persoana care nu vrea să se mute, pentru a ajunge la un numitor comun. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere, atunci va fi demarată acțiunea de expropriere în interes public, astfel încât drumul să poată fi reabilitat.
   Gura Caliței rămâne în continuare în stare de alertă, care a fost declarată în urmă cu mai bine de jumătate de an, atunci când au fost și alunecările de teren. Din cauza precipitațiilor abundente și a structurii solului, alunecările au rupt drumul drumul județean și peste 300 de familii riscau să fie izolate. Instaurarea stării de alertă la nivelul localității trebuia să permită efectuarea în regim de urgență a unor lucrări la singurul drum de acces spre satele comunei Gura Caliței. Singura soluție tehnică viabilă identificată de specialiști a fost devierea drumului județean pe terenurile aparținând oamenilor. Inițial, familiile afectate au fost de acord să cedeze terenurile și să se mute la Dumbrăveni. Una dintre familii a refuzat însă, deși gospodăria sa este cea mai afectată dintre toate.
    Niță Å¢andără, persoana care nu vrea să se mute, susținea luna trecută că nu se opune realizării drumului, dar nu vrea să rămână pe drumuri după ce pleacă din casă. El spunea că la Dumbrăveni ar urma să primească o suprafață de teren mai mică decât are el la Gura Caliței. „Noi vrem să se facă drumul, dar și să fim despăgubiți cum se cuvine. Aici eu am peste 1200 metri de teren, iar la Dumbrăveni îmi dau un lot cu 800 metri de teren. Nu se poate așa ceva, domnu’ prefect ne-a spus că ni se va da cât teren am avut aici. Noi vrem să ne mutăm, dar nu putem să stăm pe drumuri. Unde o să stăm dacă plecăm de aici?”, susținea la vremea respectivă Niță Å¢andără.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?