La Fitionești a plouat cu găleata de miercuri dimineața până joi dimineața. În 24 de ore, cantitatea de precipitații căzută aici a fost de 60,1 litri pe metru pătrat, după cum ne-a spus Sergiu Mihăilă, purtătorul de cuvânt al Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea.
Primarul comunei Fitionești, zonă unde a plouat cel mai mult, ne-a precizat că în comună sunt din nou probleme. „A plouat foarte mult și avem din nou probleme. Abia le remediasem după ploile din primăvară și vară și acum situația este aceeași. La Cătunul Dănești se trece prin vad pentru că altfel nu se poate. A plouat foarte tare azi noapte (în noaptea de miercuri spre joi – n.r). Discutăm cu un constructor să vedem ce putem face”, a spus Iordache Cazacu, primarul comunei Fitionești.
Miercuri și miercuri noapte a plouat destul de mult și în alte zone ale județului. Astfel, la Adjudul vechi cantitatea de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 30,1 litri pe metru pătrat, la Ciuruc – 34,4 litri, la Lepșa- 14,3 litri, iar la Tulnici – 31 litri pe metru pătrat. Reprezentanții SGA ne-au precizat că la Colacu, cantitatea de precipitații înregistrată a fost de 38,2 litri pe metru pătrat, la Mircești – 42,8 litri, la Nereju – 43,4 litri, la Reghiu – 44,8 litri, la Golești – 44,1 litri, iar la Jiliște s-au înregistrat 35,5 litri pe metru pătrat. Chiar dacă a plouat mult, pe cursurile de apă nu au fost probleme. „Pe cursurile de apă au fost înregistrate creșteri, dar nu au fost atinse cotele de apărare”, ne-a declarat Sergiu Mihăilă.
Nici la Focșani nu a fost mai bine. Cantitățile însemnate de precipitații căzute în municipiu au inundat mai multe străzi din oraș. Ploile au continuat și ieri, după cum au anunțat meteorologii. Ieri, în intervalul orar 13.10 -14.30, mai multe localități ale județului au fost sub atenționare meteo Cod Galben de ploi. Potrivit informării, la Chiojdeni, Dumitrești, Poiana Cristei, Mera, Reghiu, Cârligele și Odobești, s-au semnalat cantități de precipitații care au atins și depășit 25 litri pe metrul pătrat. De asemenea, au fost intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni.