Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Un chinez şi un ucrainean, trimişi în ţările de origine


   Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Vrancea, în colaborare cu cei de la Serviciul de Ordine Publică și cu jandarmii, au efectuat în perioada 14-27 august o serie de acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Focșani. 
   În timpul verificărilor, oamenii legii au depistat cu ședere ilegală, trei cetățeni străini, respectiv pe D. T., de 19 ani, din Ucraina, M. A., de 31 de ani, din Republica Moldova, și Z. Z., de 41 de ani, din China. „Împotriva acestora au fost emise două decizii de returnare de pe teritoriul României, străinii respectivi fiind și sancționați contravențional. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la suma de 800 lei. Cea de-a treia persoană, respectiv cea de 31 de ani, a fost îndrumată să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Vrancea pentru punerea în legalitate, deoarece acesta este membru de familie al unui cetățean român”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului pentru Imigrări Vrancea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?