Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

Medalii pentru şahiştii de la CSM 2007 Focşani


   Åžahiștii de la CSM Focșani 2007 au reușit o nouă performanță de vârf la Campionatul Național pe echipe de copii și juniori ale cărui întreceri au loc la Iași. La șah clasic, unde competiția s-a încheiat sâmbătă, trei din cele patru formații ale clubului au obținut medalii. Cele mai strălucitoare, de aur, care se cuvin campionilor, au intrat în po-sesia echipei de junioare 18 ani alcătuită din Elena Adelaida Toma, Bianca Gabriela Banciu și Andreea Simona Toma. CSM Focșani 2007 a terminat pe primul loc fără înfrângere. Este evident că toate fetele Focșaniului au evoluat foarte bine, dar Andreea Simona Toma, care a concurat la masa 3, își trece în palmares cel mai bun punctaj – și procentaj – din concurs (83,3 la sută) la categoria sa de vârstă la actuala ediție a Campionatului Național de șah pe echipe. Formația de fete 12 ani, în componența Teodora Avădăni, Alexandra Ioana Banciu și Ana Maria Banciu, a terminat pe locul al doilea și a primit medaliile de argint. Ana Maria Banciu, care a concurat la masa 3, a avut cel mai bun punctaj și procentajul absolut (ca și o altă concurentă) – 100 la sută, la categoria sa de vârstă. Băieții de la 14 ani, în formula Cătălin Lucian Pătrașcu (foto), Cosmin Vasiliu și Dragoș Cosmin Ion au încheiat concursul pe locul al treilea și au primit medaliile de bronz. Cătălin Lucian Pătrașcu a avut cel mai bun punctaj și procentaj (91,7 la sută) la masa 1 și al doilea punctaj și procentaj la general. Åžahiștii de la CSM Focșani 2007 sunt pregătiți de Mihai Strâmbu.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?