Ediția: Marți 15 Iulie 2025 Nr. 6920

Liderul Sanitas a solicitat suplimentarea bugetului pentru spitale


   Liderul Sanitas Vrancea, Claudiu Grosu, și colegii săi din întreaga țară i-au atras atenția ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, asupra finanțării insuficiente a sistemului medical. Ei s-au întâlnit în cadrul Consiliului Național al Federației „Sanitas”, care a avut loc săptămâna trecută la București. 
   Claudiu Grosu spune că ministrului Sănătății i s-a solicitat o suplimentare  bugetară pentru spitale, mai ales că toate unitățile sanitare din țară s-au confruntat cu mari probleme financiare. „Toți liderii de sindicat am solicitat rezolvarea finanțării insuficiente a sistemului medical. Bugetele alocate spitalelor sunt insuficiente, iar Ministerul Sănătății trebuie să ia atitudine. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l rezolve. Probleme cu finanțarea spitalelor nu sunt doar în Vrancea, ci în toate județele țării”, spune Claudiu Grosu. 
   Din cauza finanțării insuficiente, managerii spitalelor vrâncene au semnat abia la finele săptămânii trecute contractele de furnizare servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea. Asta după ce timp de câteva săptămâni au purtat negocieri. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?