Cea de-a treia zi de Paște ar putea deveni sărbătoare nelucrătoare, potrivit unui proiect de lege inițiat de 12 deputați și senatori PSD și PPDD, aceștia afirmând, în expunerea de motive, că cea mai mare sărbătoare a creștinismului trebuie marcată solemn în toate cele trei zile. În România există în prezent doar 12 zile libere consacrate prin lege în afara sărbătorilor de duminică, scriu inițiatorii, precizând însă că de multe ori, în practică, patru dintre ele coincid cu zilele de week-end. „Å¢ara noastră este printre țările cu cele mai puține zile declarate legal nelucrătoare, iar cea mai mare sărbătoare a creștinismului, Paștele, cu cele mai profunde semnificații, ar trebui marcată în mod solemn în toate cele trei zile ale sale”, se arată în expunerea de motive a proiectului.