Vineri, la sala de antrenament a CS Addras Tkd din incinta Sălii Polivalente din Focșani a avut loc o lecție deschisă de antrenament care i-a avut drept protagoniști pe copiii din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18 Focșani. Astfel, copiii au învățat lucruri noi și interesante despre ceea ce înseamnă artele marțiale în general și rolul instructiv-educativ al acestora în formarea tinerelor vlăstare. Activitatea face parte dintr-o serie de acțiuni cuprinse în Proiectul Educațional „PAÅžI SPRE SÄ‚NÄ‚TATE”, inițiatoare fiind prof. Bratu Ioana și prof. Dogaru Luminița din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18-Focșani. Din echipa de proiect mai fac parte și prof. înv. preșcolar Petrea Nicoleta, educatoarea Marin Dorina, prof. înv. preșc. Dima Gigea și prof. înv. preșc. Necula Veronica.
Proiectul se desfășoară în colaborare de către Inspectoratul Åžcolar al Județului Vrancea, Grădinița cu Program Prelungit nr. 18 Focșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea și Clubul Sportiv Addras Taekwondo, fiind adresat unui număr de 60 de copii. Acesta cuprinde mai multe activități sportive foarte interesante și atractive: „Cine a prins mingea”, „Suntem informați”, „Taekwondo-Sport Olimpic”, „Pe stadion”, „Copilărie în mișcare” . Argument de justificare al proiectului este faptul că, regăsim tot mai des în rândul copiilor ca și activități de recreere, jocul pe calculator, privitul televizorului în mod excesiv, sau alte activități sedentare care nu fac decât să aibă un efect nociv asupra sănătății și dezvoltării fizice armonioase a copiilor.
De aceea, această inițiativă lăudabilă este menită să vină în sprijinul tinerei generații, acoperind un minim din nevoia de mișcare și oferindu-le informații despre importanța activităților sportive și be¬ neficiile acestora, în perspectivă.