Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Guvernul avizează scăderea cvorumului la referendum


   Guvernul a emis aviz pozitiv la proiectul legislativ depus de mai mulți parlamentari ai USL privind scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a anunțat premierul Victor Ponta. „Proiectul este făcut exact în baza deciziilor de anul trecut ale Curții Constituționale, și anume un prag identic pentru toate tipurile de referendum, nu doar pentru demiterea președintelui sau pentru Constituție (…) Se scade doar pragul pentru cei care eventual boicotau referendumul, pentru că boicotul nu este o exprimare a voinței electorale”, a spus Ponta, în ședința de guvern.
   Mai mulți parlamentari USL au depus, la Senat, un proiect legislativ de modificare a Legii referendumului, prin care propun scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a declarat, marți, deputatul PSD Florin Iordache. El a precizat că proiectul propune ca referendumul să fie validat dacă nu mai puțin de 25% din populația cu drept de vot se pronunță, aceasta fiind cea de-a doua condiție cumulativă.
   Întrebat care este scopul introducerii acestui proiect de lege, Iordache a precizat că s-a considerat că pragul de validare de 50% plus unu este foarte mare, în condițiile în care s-a constatat că absenteismul este foarte ridicat și nu întotdeauna populația este interesată de obiectul unui referendum. El a arătat că propunerea se aplică tuturor tipurilor de referendum, inclusiv celui referitor la revizuirea Constituției.
   Potrivit proiectului de lege, „referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. „Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”, prevede un alt alineat al proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?