20 de persoane, care au fost condamnate de judecători la pedepse sub supraveghere, au beneficiat în martie de diferite programe, în cadrul cărora au fost consiliate și îndrumate de consilieri din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru a urma de acum înainte „calea cea bună”. Unii dintre cursanții participanți la aceste programe au făcut cerere din proprie inițiativă pentru a lua parte la consiliere, în timp ce ceilalți au fost obligați să participe la astfel de programe, care vin în sprijinul lor, de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare. „Motivarea persoanelor condamnate de a participa la programe de consiliere pe parcursul termenului de încercare este o acti-vitate constantă a consilierilor de probațiune„, a precizat consilierul de probațiune Gabriela Moise.
În martie, au fost derulate programele de grup „Stop! Gândește-te și schimbă”, „Dezvoltarea abilităților sociale” și programul individual „Unul la unul”. În cadrul programului „Stop! Gândește-te și schimbă”, aflat la cea de-a opta sesiune din cele zece pe care le totalizează programul, se dorește schimbarea comportamentului prin analizarea propriului tipar infracțional și elaborarea unei strategii pentru a evita comiterea de noi fapte penale. La acest program au participat patru persoane. „La Programul de grup «Dezvoltarea abi-lităților sociale» au participat un număr de 12 persoane condamnate aflate în evidența Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, împărțite în două grupuri. Modalitatea de lucru a fost una interactivă, prin intermediul jocurilor de rol și a exercițiilor practice, beneficiarii fiind susținuți să înțeleagă utilitatea acestor abilități în stabilirea relațiilor interpersonale în viața de zi cu zi”, a adăugat consilierul Gabriela Moise.
Consilierii au derulat și un program individual de consiliere intitulat „Unul la unul”, structurat pe 12 ședințe de lucru.