Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

„Blade“ şi „Alifie“ au ajuns în arest


   Åžtefan S., zis „Blade”, și Laurențiu V., zis „Alifie”, judecați într-un  dosar de trafic de substanțe cu efect psihoactiv, au fost arestați preventiv ieri, de magistrații Tribunalului Vrancea. Potrivit unor surse oficiale, Åžtefan s-a prezentat la instanța de judecată, întorcându-se din străinătate, unde lucra. După pronunțarea sentinței, acesta s-a predat polițiștilor. „Instanța admite propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Vrancea. (…) dispune arestarea preventivă a inculpaților S. Åžtefan și V. Laurențiu- Cosmin pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data încarcerării. Vor fi încunoștiințați mama inculpatului S. Åžtefan și tatăl inculpatului V. Laurențiu Cosmin despre măsura luată. Dispune emiterea mandatelor de arestare”, este soluția judecătorilor, care nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
   Reamintim că cei doi tineri sunt judecați în același dosar cu Ionel I., zis „Wilson”, Vasile S., zis „Wilsonică”, Constantin Cosmin S., Somna C., cunoscută sub porecla de „Băbuța”, și Gina D., care se află deja în arest, în acest dosar.
   În rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT se arată că activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat de la sfârșitul anului 2011 și până la începutul acestui an, când au ajuns pe mâinile anchetatorilor. Toate persoanele care au fost trimise în judecată sunt acuzate că s-au constituit într-un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni prin operațiuni de vânzare a unor substanțe susceptibile de a da efect psihoactiv.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?