Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Senatorul Petru Filip s-a întâlnit cu ambasadorul Poloniei la Bucureşti


   Senatorul PSD de Vrancea Petru Filip, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, s-a întâlnit, ieri, cu Excelența Sa Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polone la București. Cei doi au discutat despre stadiul actual al relațiilor bilaterale în plan politic, economic și cultural dintre România și Polonia. De asemenea, a fost reafirmat interesul reciproc pentru dinamizarea cooperării în plan parlamentar, în special la nivelul comisiilor permanente, urmare a alegerilor parlamentare care au avut loc în Polonia, în 2011, apoi în România, la sfârșitul anului trecut.
   Senatorul Petru Filip a declarat că țara noastră dorește să folosească experiența poloneză privind accesarea fondurilor europene, dar și în ceea ce privește reorganizarea administrativă a țării pe regiuni, reformă întreprinsă de Polonia în urmă cu mai mulți ani. „Modelul polonez nu este, în mod obligatoriu, cel pe care România trebuie să îl urmeze, dar poate fi un model de referință, un exemplu de care să se țină seama în dezbaterile care au loc pe această temă”, a menționat președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului. Ambasadorul Marek Szczygiel a propus organizarea unui seminar, în perioada următoare, la care să fie invitați și experți din diferite regiuni/ voievodate ale Poloniei, cu care să fie discutată problema regionalizării.
   Senatorul Petru Filip a adus în discuție preocupările Guvernului României și a societății civile în ceea ce privește exploatarea gazelor de șist și a cerut detalii în legătură cu stadiul acestui proiect în Polonia și impactul acestuia în rândul opiniei publice poloneze. Ambasador a explicat avantajele pe care această nouă industrie o aduce țării sale, din punctul de vedere al independenței energetice, dar și beneficiile în plan local, întrucât pe lângă numărul mare de locuri de muncă generate de implementarea proiectului, o bună parte din venituri vor fi direcționate în plan local.
   Ambasadorul Republicii Polone la București a propus promovarea  schimburilor locale și a dezvoltării regionale prin programe între statele din Regiunea Carpatică, care să cuprindă dimensiunea economică socială, culturală și istorică, programe în care România poate avea un rol foarte important. Astfel, vor putea fi susținute mai bine la nivel european proiectele de infrastructură în regiune, precum Via Carpatica, în vederea accesării fondurilor europene. Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a transmis omologului său din Senatul polon, invitația de a realiza o vizită oficială în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?