Reprezentanții Inspectoratului Åžcolar Județean au aprobat în Consiliul de Administrație, de ieri, componența comisiei care va pregăti examenul de Evaluare Națională, dar și pe cea de selecție a profesorilor care vor face parte din corpul de experți în educație.
Conform normelor metodologice, elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile pe 14 iunie, urmând a se înscrie la examen în perioada 17-19 iunie. Prima probă, cea scrisă la Limba și literatura română, va fi susținută pe 25 iunie, iar două zile mai târziu, pe 27 iunie, absolvenții de clasa a VIII-a vor da examen la matematică. Rezultatele obținute de absolvenții de clasa a VIII-a vor fi afișate pe 29 iunie, până la ora 16.00, urmând ca eventualele contestații să fie formulate în aceeași zi, între orele 16.00-20.00. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 30 iunie-2 iulie, iar pe 3 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
În ceea ce privește concursul pentru acceptarea în corpul de experți în educație, la nivelul județului Vrancea sunt disponibile 194 de locuri, adică 5 la sută din totalul de posturi existente în anul școlar 2012-2013. Potrivit metodologiei, înscrierea candidaților se face online la adresa http://cneme.edu.ro/inscriere, până pe 27 fe¬ bruarie, zi în care vor fi afișate și listele cuprinzând candidații admiși în această etapă, în urma introducerii informațiilor în formularul de selecție online.
În perioada 28 februarie-1 martie, profesorii admiși vor depune portofoliile cu documentele solicitate potrivit regulamentului, iar ulterior, în zilele de 4 și 5 martie, Inspectoratul va înainta listele Ministerului Educației, care le va valida pe 15 martie. Tot în aceeași zi, acestea vor fi retransmise Inspectoratului Åžcolar.