Instrumentistul și compozitorul japonez Kitaro, deținător al unui Glob de Aur și recompensat cu un premiu Grammy, va concerta în premieră în România, la Sala Palatului din București, pe 5 octombrie, de la ora 19.00, potrivit organizatorilor, Asociația Culturală Maria Domina. Concertul susținut de Kitaro și orchestra sa face parte din turneul de promovare a noului său material discografic intitulat „Tamayura”, ce urmează să fie lansat în luna martie a acestui an. „Suntem onorați să fim organizatorii primului concert al artistului Kitaro din România și, în același timp, suntem bucuroși că prin eforturile și insistențele noastre am obținut rezultatul scontat. De reușita noastră se vor putea bucura și fanii stabiliți în celelalte țări din Europa, căci, odată cu programarea concertului de la București, s-a creat în jurul acestuia un întreg turneu european”, declară Pepino Popescu, președintele Asociației Culturale Maria Domina.
Kitaro, pionier al stilului „new age”, are o activitate artistică impresionantă, a obținut Globul de Aur (1993) și a fost nominalizat de 14 ori la premiile Grammy, obținând acest trofeu în 2001. Artistul a cunoscut succesul la nivel mondial în urmă cu mai bine de treizeci de ani, datorită stilului său unic și fuziunii între mai multe culturi, tehnici și sfere de conștiință. Toate albumele sale sunt considerate adevărate capodopere și înregistrează vânzări de milioane de exemplare.
Prețurile biletelor pentru concertul de la București variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: cat. IV – 140 de lei, cat. III – 170 de lei, cat. II – 310 lei, cat. I – 450 de lei, VIP – 630 de lei și Golden VIP – 830 de lei.