Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Biserică vândută cu acte false


   Doi bărbați din Slobozia Bradului, enoriași ai Bisericii „Betania”, sunt judecați la Focșani sub acuzația că au falsificat actele bisericii pentru ca unul dintre ei să fie proprietar. Gândul „păcătos” le-ar fi întunecat mințile după ce nu au mai fost primiți de comunitatea penticostală să participe la slujbe. Procurorii susțin că cei doi au reușit să falsifice acte, ștampile și au „păcălit” un notar să le întocmească contractul de vânzare cumpărare. Dosarul a avut primul termen exact la trei ani de la întocmirea contractului.

   Doi bărbați din Slobozia Bradului vor fi judecați la Focșani pentru că au întocmit acte și ștampile false pentru a vinde…o biserică. Ambii au fost „oameni ai bisericii” și frecventau lăcașul de cult, dar în momentul în care nu au mai fost primiți să frecventeze slujbele și biserica, le-a încolțit în minte gândul răzbunării. Fratele unuia dintre ei avea și o copie de pe contractul de vânzare cumpărare a terenului pe care fusese construit imobilul, așa că planurile nu erau așa de greu de dus la îndeplinire.
   Dosarul a fost instrumentat de către procurorii Curții de Apel Galați pentru că în cauză a fost cercetat și un notar public care ar fi perfectat vânzarea bisericii, fără să știe că cele două părți au adus acte false. Procurorii gălățeni au dat neînceperea urmăririi penale în cazul notarului și i-au trimis în judecată numai pe Petru I. și Virgil M..
   Povestea bisericii care a fost vândută începe, potrivit rechizitoriului prin care cei doi bărbați au fost trimiși în judecată, în luna martie a anului 1997. Atunci, doi bărbați din Slobozia Bradului, printre care Ion M., fratele unuia dintre învinuiți, au cumpărat un teren în suprafață de 294 de metri pătrați în intravilanul localității, pentru care au încheiat un contract de vânzare cumpărare și pentru care au plătit suma de două milioane lei. Pe teren s-a construit ulterior Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime”, cu bani strânși de la cetățenii din localitate, dar și cu sprijinul financiar al unei persoane din Statele Unite ale Americii. Timp de mai bine de un an, până în luna august 1998, Virgil M. a fost angajat al Uniunii Bi-sericilor Creștine Baptiste din România – Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din București, având și legitimație de serviciu pentru postul pe care îl deținea. Fratele său, Ion M.,  a fost conducătorul bisericii în cauză în perioada 1999-2001.
   La un moment dat, în anul 2001, persoanele care frecventau lăcașul de cult, în care se țineau slujbe, au decis să treacă la cultul penticostal și și-au ales un alt conducător. Odată cu această schimbare, s-a dat o altă denumire și bisericii – Biserica Creștină Penticostală „Betania”, Cornetu.
Ion, fostul conducător al lăcașului, a rămas ca angajat al Bisericii Baptiste, ca misionar în zona Vrancea, dar ulterior, prin anul 2005 a aderat și el la cultul penticostal și a început să frecventeze Biserica „Betania” și a predat la Uniunea Baptiștilor ștampila și autorizația de funcționare a Bisericii Baptiste.
   Åži cum căile Domnului nu sunt întotdeauna clare și liniștite, în vara anului 2009, între Ion M. și ceilalți membri ai Bisericii s-au ivit discuții legate de funcțiile pe care fiecare le deținea în cadrul consiliului de conducere. Membrii consiliului ar fi fost cei care i-ar fi cerut lui Ion și fratelui său Virgil să părăsească biserica, motiv pentru care cei doi au aderat la cea din Liești. Odată cu cei doi frați, a fost invitat la „plimbare” și Petru I., un alt enoriaș care frecventa același lăcaș de cult.

Plan de răzbunare: acapararea bisericii, autointitularea ca și conducător

   Procurorii care au analizat cazul, cred că acesta a fost momentul care a determinat intriga acțiunii. Supărați pe ceea ce li s-a întâmplat, doi dintre cei trei eliminați, nu au vrut să întoarcă și celălalt obraz pentru a fi pălmuiți și au pus la cale un plan. „În acest context, fiind supărat că a fost exclus de la Biserica Creștină Penticostală «Betania», învinuitul I. Petru a hotărât să se răzbune și să devină proprietarul imobilului în care era amplasată biserica”, se arată în rechizitoriul întocmit de către procurorii Curții de Apel Galați. Petru a fost cel care l-ar fi contactat pe Virgil.
   Conform rechizitoriului, împreună cu un prieten, respectiv Constantin S., Petru a mers la locuința lui Virgil, căruia i-ar fi spus că vrea să cumpere biserica din care a fost dat afară și ulterior să pună bazele unei alte organizații. În cadrul aceleiași discuții, au fost împărțite și funcțiile de conducere, respectiv Petru avea să fie conducătorul Bisericii, Virgil, predicator, iar Constantin, diacon. Anchetatorii cred că Petru a apelat la Virgil pentru că acesta cunoștea diferite persoane în domeniu pe la București dar și pentru că ar fi deținut unele acte constitutive ale primei bi-serici. Virgil ar fi achiesat la propunerile lui Petru și nu a mai rămas decât să pună planul în aplicare.

Goana după acte…

   Procurorii susțin că în urma înțelegerii dintre cei doi, în noiembrie 2009, Petru și Virgil s-au prezentat la un notar și s-au interesat de actele ce le erau necesare pentru încheierea actului de vânzare cumpărare a bisericii. Ar fi solicitat lui Ion o copie de pe contractul de vânzare cumpărare al terenului și de pe autorizația de construcție a imobilului și de pe cea de funcționare a bisericii. Pentru a fi cât mai convingători, s-au dus și cu o legitimație ca să dovedească că sunt reprezentanții Uniunii Bisericii Creștine Baptiste. Notarul a observat că actul nu este valabil, respectiv nu are ștampila la zi. Asta nu a fost o piedică în calea celor doi bărbați. Au mers la un birou de dactilografiat acte, au făcut o legitimație pe numele lui Virgil și ulterior au mers și la o firmă care face ștampile și au plătit să facă una care să semene cu cea de pe legitimația expirată.
   Procurorii mai susțin că există probe că cei doi s-au deplasat și la București la un pastor care să emită o decizie prin care să treacă biserica de la baptism la cultul penticostal. „În realitate, așa cum s-a precizat, învinuiții I.Petru și M.Virgil nu făceau parte din comunitatea bisericii menționate, nu erau împuterniciți pentru a efectua astfel de demersuri, iar Biserica respectivă era deja autorizată să funcționeze din data de 9 septembrie 2009 către cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România”,  se mai arată în rechizitoriu.
   Petru și Virgil au făcut rost de decizie și au mai făcut rost și de un certificat de atestare fiscală privind biserica și au încheiat și un acord în scris din care reieșea că Adunarea Generală a Uniunii Bisericilor Baptiste l-ar fi împuternicit pe Virgil să vândă Biserica „cui crede și la un preț avantajos”. Pe act au fost aplicate o semnătură contrafăcută și ștampila falsificată. Cu teancul de documente, o copie de pe contractul de vânzare cumpărare inițial, întocmit în anul 1997, au mers la notar.
   Procurorii spun că la data de 26 noiembrie 2009, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, iar Petru a devenit proprietarul bisericii, pentru care ar fi plătit 136.000 de lei.
   Povestea nu s-a terminat aici. În baza acestui contract, Petru a încheiat la data de 30 decembrie 2009 un contract de comodat cu reprezentanții Uniunii Bisericii Sion Penticostală din Europa, având ca obiect folosirea imobilului și a terenului. Pentru că riscau să fie dați afară din biserică, la data de 5 ianuarie 2010, comunitatea care deja frecventa lăcașul, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că s-a încheiat un contract fals în luna noiembrie 2009. În rechizitoriul întocmit de către procurori, se mai arată și că învinuiții nu au recunoscut comiterea faptelor, Virgil declarând că el nu a încasat nici un ban, iar la notar nu i s-a citit contractul.

La trei ani de la încheierea contractului, primul termen de judecată

   La trei ani de la încheierea contractului de vânzare cumpărare, la 26 noiembrie 2012, a avut loc, la Judecătoria Focșani, primul termen al procesului în care Virgil și Petru sunt acuzați de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
   Procurorii gălățeni au finalizat cercetările în ceea ce-i privește pe cei doi bărbați, încă din vară, dar din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol, dosarul a primit termen abia în noiembrie. Cert este că din cauza acestor acte, cei doi s-au plimbat destul de mult pe la instanțe. Pe rolul Judecătoriei Focșani sunt diferite dosare având ca obiect anulare act, acțiune în constatare, încuviințare executare silită sau plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, toate generate de această situație conflictuală legată de Biserica „Betania” și documentele despre care procurorii spun că sunt false.
   Un nou termen pentru judecarea acestui dosar a fost fixat pe 21 ianuarie, până atunci, acuzații trebuind să-și angajeze apărători.
   Până la judecarea cauzei de instanțele divine, magistrații Judecătoriei Focșani vor face lumină în acest caz și vor stabili dacă cei doi bărbați sunt vinovați de toate falsurile de care i-au acuzat procurorii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?