O femeie de 29 de ani, din județul Brăila, care locuiește fără forme legale în comuna Cotești, susține că a fost bătută de concubin, mai mare decât ea cu 11 ani.
Miercuri seara, polițiștii din Cotești au fost anunțați că Elena H., de 29 de ani, a fost agresată de concubinul ei, Nicolae M., de 40 de ani. Din verificări a reieșit că altercația a avut loc la domiciliul celor doi, iar cauza ar fi fost consumul de băuturi alcoolice. Femeia a ajuns la spital, iar polițiștii așteaptă concluziile medicilor legiști pentru a face încadrarea juridică a faptei.
Åži polițiștii din Panciu fac cercetări cu privire la o bătaie, care a avut loc între mai multe persoane din comuna Soveja. Miercuri, la ora 20.55, oamenii legii au fost anunțați că Florin D., de 30 de ani, ar fi fost bătut de trei consăteni, respectiv Gelu J., Sergiu J. și Gicu B., toți din Soveja. Din verificări a reieșit că altercația a avut loc pe o stradă din comună, iar scandalul s-a iscat din nimic. Polițiștii spun că la mijloc ar fi fost vorba și de alcool, care le-a luat mințile unora dintre persoanele implicate. Victima a ajuns la Spitalul din Panciu, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat incidentul și care a fost motivul.