Ediția: Vineri 15 August 2025 Nr. 6943

Gimnastele focşănene, la ora premierii


   Antrenorii și colaboratorii din cadrul Clubului Sportiv Åžcolar de Gimnastică au ales-o pe sportiva Diana Damian drept cea mai bună gimnastă a clubului. Sportiva pregătită de profesorii Nicoleta Răducan și Florin Roșioru a obținut cele mai bune rezultate în 2012. Pe locul doi se află Maria Răuță, gimnastă pregătită de Carmen Smeu și Adriana Lescovar, iar locul trei în ie-rarhia celor mai bune gimnaste ale Vrancei este ocupat de Denisa Năstase, gimnastă antrenată de Nicoleta Răducan și Florin Roșioru.
   „2012 a fost un an foarte bun din punct de vedere al performanțelor pentru Clubul Sportiv Åžcolar de Gimnastică Focșani. Este cel mai bun sezon competițional al nostru din ultimii 10 ani. Toate sportivele au muncit mult la antrenamente și rezultatele s-au văzut în competițiile naționale și internaționale la care am participat. Sunt copile de viitor și de perspectivă”, ne-a declarat Adriana Lescovar, directorul CSÅž de Gimnastică din Focșani.
   Micuțele gimnaste vor fi premiate mâine, la ora 18.00, la sediul clubului, unde va fi organizată o festivitate de premiere, în cadrul căreia sportivele vor fi răsplătite cu diplome, cupe și cadouri.

Medaliile obținute de primele 3 gimnaste:

1. Diana Damian – bronz cu echipa CSÅž Focșani la Campionatul Național al Maestrelor și argint la individual (sol), trei medalii (una de aur la bârnă și două de argint, la individual compus și sol) la Campionatul Național individual de la Deva, argint cu echipa CSÅž Focșani la CN pe echipe și alte medalii la Campionatul Național al Cluburilor Sportive Åžcolare.
2. Maria Răuță – (componentă a Lotului Național de junioare): bronz cu echipa CSÅž Focșani la Campionatul Național al Maestrelor, argint cu echipa CSÅž Focșani la CN pe echipe;
3. Denisa Năstase – bronz cu echipa CSÅž Focșani la Campionatul Național al Maestrelor, argint cu echipa CSÅž Focșani la CN pe echipe și patru medalii la Campiona-tul Național al Cluburilor Sportive Åžcolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?