Bărbatul acuzat că a violat și tâlhărit o tânără, în cartierul Sud al Focșaniului, va mai petrece o lună în arest. Magistrații Tribunalului Vrancea au decis, marți, prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui Raj Pantelimon, pentru încă 30 de zile, începând cu 9 decembrie. Între timp, anchetatorii așteaptă să ajungă la dosar raportul de expertiză psihiatrică efectuată asupra lui Raj. Fapta de care este acuzat acesta datează din 13 septembrie. El a bătut, violat și tâlhărit o tânără, care se întorcea de la serviciu.
Tot marți, magistrații Tribunalului Vrancea au dispus prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui Constantin Bocu, de 53 de ani, din Obrejița, acuzat de tentativă de omor, după ce și-a lovit vecinul cu bâta în cap. Măsura arestului preventiv în cazul acestuia va fi prelungită începând cu 13 decembrie, cu încă o lună. Fapta de care este acuzat bărbatul s-a petrecut pe 13 noiembrie. Conflictul a izbucnit de la faptul că victima a dat foc la gunoaiele din curte, iar mirosul de fum nu a fost pe placul lui Constantin.