Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Lecţii deschise la Panciu


   Învățătorii de la clasele pregătitoare din școlile Movilița, Fitionești, Å¢ifești și Panciu s-au întâlnit, ieri, la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, cu ocazia Cercului pedagogic pe semestrul I la învățământul primar. Tema acestuia a fost „Proiectarea unor activități la clasele pregătitoare în vederea asigurării succesului școlar în clasa I”.
   Programul a inclus două lecții deschise. Prima dintre ele, propusă de învățătoarea Manuela Lupu, a fost o activitate integrată la discplina Matematică și explorarea mediului.  Oaspetele clasei a fost dinozaurul Dino care, în final, i-a recompensat pe copii cu dulciuri.
   Cea de-a doua lecție, propusă de Raluca Soare a constat într-o activitate integrată la Comunicare în limba română, în cadrul căreia a fost prezentată povestea „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă.
Ulterior, cele două cadre didactice au prezentat în fața colegilor de la celelalte școli referatul „Proiectarea activităților integrate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?