MARÅ¢I, vremea se va menține ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe, la începutul intervalului în vest și nord, iar după-amiaza și noaptea local în centru și est și doar izolat în sud, mai ales la deal, informează Administrația Națională de Meteorologie.
În zona montană înaltă a Carpaților Orientali precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade, iar cele minime se vor situa între -1 și 9 grade. În zonele joase, local va fi ceață, dimineața mai ales în regiunile extracarpatice, iar noaptea în cele intracarpatice.
MIERCURI, vremea se va răci. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sud-vestul și sudul țării, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni și 12 grade în vestul țării, iar cele minime se vor situa între -6 și 4 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -10 grade. În zonele joase dimineața și noaptea local va fi ceață.