Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Copiii şi vârstnicii, implicaţi frecvent în accidente de circulaţie


   Traversarea neregulamentară este principala cauză care provoacă accidente de circulație. În ultimele două săptămâni, trei persoane au murit din această cauză, în accidente produse pe drumul european. Polițiștii spun că toate accidentele s-au produs după lăsarea întune-ricului, iar victimele purtau haine închise la culoare. De asemenea, potrivit polițiștilor, victimele au peste 50 de ani.
Cele mai multe dintre accidentele în care au fost implicați pietoni s-au produs în mediul rural. Cu toate că aceste persoane locuiesc de multă vreme în zona drumurilor naționale și județene intens circulate, odată cu înaintarea în vârstă, ele nu mai pot estima viteza de deplasare a unui autoturism, considerând că au timpul necesar să traverseze drumul.
   Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere spun că împrejurările în care se efectuează traversarea sunt definitorii în cazul producerii unui accident de circulație. Factorii de risc major sunt condițiile meteo, uneori străzile neiluminate, condițiile de drum în curbă, pantă, vârsta pietonului, dar și atenția conducătorilor auto. O altă cauză care duce la producerea unor tragedii este alcoolul. Majoritatea pietonilor implicați în accidente s-au aflat sub influența alcoolului. 

Copiii lăsați nesupravegheați, victime sigure ale accidentelor

 
   Nici copiii nu sunt feriți de astfel de tragedii. Săptămâna trecută, un copil de șase ani, din Coroteni, comuna Slobozia Bradului, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o mașină. Lăsat nesupravegheat, micuțul s-a angajat în traversarea drumului, fiind lovit de mașina unui consătean. Polițiștii spun că educarea și supravegherea minorilor sunt două aspecte extrem de importante, care pot preveni producerea unor tragedii.
   Polițiștii spun că părinții trebuie să le spună copiilor că nu au voie să se joace pe drumurile intens circulate sau în apropierea acestora, să nu meargă cu bicicleta în apropierea drumurilor. Pe cât posibil, ei trebuie să îi îmbrace pe cei mici cu haine deschise la culoare și chiar cu elemente reflectorizante. De asemenea, îmbrăcămintea cu elemente reflecto-rizante trebuie purtată și pe drumul de la școală către casă, în cazul celor care termină orele după lăsarea întunericului.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier recomandă tuturor, indiferent de vârstă, să traverseze drumurile numai prin locurile permise și marcate corespunzător și după o asigurare temeinică. De asemenea, oamenii legii spun că persoanele active ar trebui să se implice mai mult în educarea minorilor și a vârstnicilor, să le explice riscurile pe care și le asumă atunci când nu respectă regulile de circulație.
Pietonii ar trebui să înțeleagă că nu respectă regulile de circulație pentru a le face un favor polițiștilor sau altcuiva, ci pentru propria viață.

Acțiuni în trafic

Pe data de 7 noiembrie, polițiștii de la Rutier au demarat o acțiune pe raza întregului județ, pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați pietonii. În timpul acesteia, polițiștii au discutat cu pietonii, le-au explicat care sunt regulile de circulație de care trebuie să țină cont atunci când se angajează în traversarea drumurilor, dar și care sunt riscurile pe care și le asumă dacă nu traversează strada pe trecerile de pietoni, fără să se asi-gure temeinic sau în fugă.
Au fost și pietoni care au fost amendați. Numai în localitățile tranzitate de drumul european, oamenii legii au aplicat 50 de sancțiuni pietonilor care au ignorat sfaturile primite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?