Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Vrâncenii aşteaptă Bachus 2013


   Mii de persoane au fost în Piața Unirii, pentru  a-l sărbători pe Bachus. La petreceri au participat nu numai vrânceni, ci și gălățeni, băcăuani și buzoieni. „Atmosfera este nemaipomenită. Sunt cu familia și cu câțiva prieteni și ne simțim foarte bine. Am mâncat o pastramă foarte bună, am băut un must cum numai la noi se face și acum stăm la spectacol. Vom sta în Piața Unirii până la final, pentru că vrem să vedem focul de artificii. Unii sunt cârcotași și spun că nu ar fi trebuit să se cheltuie bani pe așa ceva, dar i-am văzut prin piață. Nu cred că este om căruia să nu-i fi plăcut. Așteptăm ca domnul Oprișan să facă același lucru și la anul, pentru că merităm și noi o astfel de petrecere”, ne-a declarat Anton Palade, din Focșani.
   „Am fost la cineva aici, în Vrancea, și acum (aseară-n.r.) în drum spre casă ne-am oprit să mâncăm ceva. Văd că este foarte multă lume, iar acest lucru înseamnă că oamenilor le place, pentru că altfel nu ar veni. Suntem de vreo două ore și mai stăm un pic și la spectacol. Am văzut că este muzică bună, iar de mâncare și băutură nu mai zic. Aș vrea ca la anul, dacă se va mai organiza, să vin și să stau măcar un week-end, ca să simt petrecerea din plin”, a spus Maricica O., din Galați.
   „Am venit să ne distrăm un pic și să ne mai destindem. Câteva ore bune m-am plimbat cu o cunoștin-ță pe la tarabe și acum stăm la o friptură și la un pahar de must. Mi-am luat farfurii, jucării la copii, iar soțul a stat mai mult la cort, că lui nu prea-i place să piardă timpul printre oale, ca femeilor. Foarte frumos mi s-a părut și văd că este foarte multă lume. Acest Festival este o tradiție pentru noi, vrâncenii, și merită să fie organizat în fiecare an. Este altceva decât de obicei. Astfel de momente sunt binevenite, mai ales că mulți dintre noi știm doar să mergem la serviciu și apoi acasă unde, ne ocupăm de familie”, a afirmat Aurora Negru.
   „Nemaipomenită atmosfera. Am venit cu niște prieteni și de când am ajuns și până acum nu      ne-am mișcat de aici (de la masă – n.r.). Vinul este extraordinar, pastrama și mai bună, auzim și muzica și… ce ne mai trebuie. Stăm până când se termină, tot că nu-mi vine să mă duc acasă. Este foarte multă lume, iar asta înseamnă că oamenilor le place și că era nevoie de un astfel de moment de destindere. Petrecerea de anul acesta e cam pe sfârșite, o aștept pe cea de la anul”, a precizat Cristian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?