Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

Drumul spre comuna Vintileasca va fi asfaltat


   Lucrările de asfaltare a drumului național de pe Valea Râmnicului se vor derula până în comuna Vintileasca. În urma intervențiilor făcute la Guvernul României de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, Ministerul Finanțelor Publice a alocat fondurile necesare, iar Ministerul Transporturilor a dispus efectuarea lucrărilor la drumul de pe Valea Râmnicului. Fondurile alocate de Guvernul Ponta vor asigura realizarea lucrărilor de asfaltare pe traseul de 17 kilometri dintre comunele Chiojdeni și Vintileasca.
   Inițial, fondurile repartizate de Ministerul Transporturilor erau suficiente pentru lucrările de asfaltare a sectorului Dumbrăveni- Dumitrești-Chiojdeni din
drumul național 2N Mărtinești- Bogza-Căiata-Dumbrăveni-Dumitrești-Jitia. Acum vor fi fonduri suficiente pentru continuarea lucrărilor și pe DN 2R, până la Vintileasca.
   Constructorul a executat pe acest drum, deja, lucrări de lărgire a părții carosabile, a terasamentelor și au fost făcute plombări pe stratul de asfalt existent. Lucrările sunt executate de grupul de firme al omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. Investițiile în singurul drum de acces către localitățile de pe Valea Râmnicului sunt realizate după ce oamenii din această zonă au fost practic abandonați de guvernele pedeliste. În câteva luni, Executivul USL, condus de Victor Ponta, a găsit resursele necesare reparării celor două drumuri.
   Reamintim că în urmă cu câteva luni, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, au vizitat mai multe drumuri naționale aflate într-o stare dezastruoasă din cauza nepăsării guvernelor pedeliste, care nu au alocat niciun leu în județul Vrancea. 
   De asemenea, vor fi efectuate lucrări și pe drumul național care duce spre Andreiașu, prin Odobești.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?