Ediția: Marți 24 Iunie 2025 Nr. 6906

Viziuni politice diferite


  * Un „cadru didactic umil” ne-a sunat să se plângă de un nene inspector despre care spune că a ținut-o trei zile pe la uși. A patra zi, când a reușit să-și depună dosarul, profesoara noastră a fost luată la întrebări privind trecutul și prezentul politic, dar și cel personal. Acuma, dânsa bănuiește că hărțuirea asta s-a întâmplat nu doar din cauza viziunilor politice diferite, cândva identice, inspectorul fiind pedelist din cap până-n picioare, ci și pentru că dumnealui ar fi avut o relație cu amica profesoarei, de care însă acum s-a despărțit și se răzbună. Eeeeei, și profesoara care ne-a sunat zice că s-a simțit umilită, iar acum parcă începe să creadă ce a tot scris presa despre domn inspector cu nume de frizer.
    Ieri, inspectorul cu pricina a fost și la o întâlnire organizată de CCD, foarte serios, foarte sobru, îndemnând cadrele didactice să se grăbească să-și depună dosarele pentru grade, să nu se creeze aglomerație la ușa lui. Păi, dacă-i ține pe toți câte trei zile, nu mai vede niciun profesor grad; cu excepția celor cu opțiuni politice care coincid cu ale sale, desigur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?