Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Dragostea nu ţine cont de bariere temporale


  * Lumea mondenă a Focșaniului, câtă e ea, vuiește de ceva timp, după ce un consilier local, tânăr și cu perspectivă, și-a pus pirostriile. Aleasa inimii e o doamnă bine, mamă a doi copii, cu vreo 15 ani mai în vârstă decât el, dar, desigur, dragostea nu ține cont de bariere temporale. Oriunde merge tânărul consilier, e și doamna, patroană de magazin cu fițe, alături. Cel mai recent eveniment la care au participat a fost premierea cuplurilor de aur din Focșani. Probabil că cei doi se și vedeau peste 50 de ani, ținându-se în continuare de mână și giugiulindu-se. Au început de pe acum și, în fața bunicilor siderați, și-au arătat sentimentele și pe față și pe dos, ca să înțeleagă toată lumea cât de conectați sunt, atât afectiv, cât și fizic. De remarcat că doamna arăta foarte fresh, pomădată și decoltată, dar tânărului consilier nu i-ar fi stricat un bărbierit și ceva energizant, căci părea epuizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?