Un bărbat din Ploiești, aflat în trecere prin Focșani, nu a vrut să plece din localitate fără un suvenir, luat fără să plătească, desigur. Gică V., de 56 de ani, este acuzat de furt, după ce a furat dintr-un supermarket patru pachete cu cafea. Prejudiciul a fost calculat la 98,36 lei, dar firma de la care a furat bunurile nu are pretenții de la el.
Poate că oamenii legii nu l-ar fi trimis în judecată pe ploieștean dacă acesta nu ar mai fi avut și alte fapte similare la activ. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, Gică a tot fost sancționat administrativ pentru fapte similare, din 1979 și până în prezent.
Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Focșani.