Marcela Ghiuță și-a dat demisia din funcția de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani. Aceasta și-a înaintat demisia în cursul zilei de ieri, iar în cel mai scurt timp, cei din conducerea Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) vor trebui să numească un alt cadru didactic în funcția de director. Numirea va fi valabilă până la următorul concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2013. Acest post este dorit de fostul director Laurențiu Å¢ibrea, dar și de profesoara Anișoara Pițu.
Potrivit unor surse, în zilele următoare, mai mulți directori își vor prezenta demisiile, la ISJ. Marcela Ghiuță a fost numită în funcția de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” de fosta conducere pedelistă a ISJ. Asta se întâmpla în luna ianuarie a acestui an, iar numirea sa a fost contestată de aproape toate cadrele didactice din unitate.