Trei persoane au fost accidentate ușor după ce un gălățean a ajuns cu mașina în șanț. Evenimentul rutier s-a produs joi, 23 august, la orele 22.00, pe DN2 E85. La volanul mașinii se afla Bogdan S., de 27 de ani, din municipiul Galați, care, cel mai probabil din cauza neatenției, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers. „În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a lui C. Dorin, de 24 ani și a Elenei C., de 26 ani, ambii din municipiul Galați, pasageri în auto. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.