Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Taţii cu vârste mai înaintate riscă mai mult să transmită boli genetice copiilor


   Oamenii de știință au descoperit că, la fel ca la mamă, vârsta mai înaintată a tatălui sporește riscul de a transmite de boli genetice la copii. „Adesea mamele sunt arătate cu degetul dacă apare un copil cu o boală genetică. Nu este corect. Acum există destule date ca să le spunem bărbaților care au trecut de o anumită vârstă că nu este foarte indicat să aibă copii, pentru că riscul genetic este la fel de mare și la ei”, afirmă profesorul Stanislas Lyonnet, șeful serviciului de genetică de la spitalul Necker din Paris.
   Oamenii de știință au constatat că bărbații care au copii târziu îi expun la mai multe boli genetice rare, cum ar fi neurofibromatoza, achondroplastia (formă de nanism), schizofrenia sau autismul. Astfel, câteva studii realizate sub egida Institutului Național American al Sănătății au arătat că tații băieților autiști sunt de șase ori mai des întâlniți în jurul vârstei de 40 de ani decât în categoria celor între 20 și 30 de ani. În ceea ce privește fetele autiste, tații vârstnici sunt de 17 ori mai mulți.
   Cercetătorii au descoperit că autismul apare ca urmare a unor mutații genetice rare, care apar în procesul de concepție și că tații sunt răspunzători de o mare parte a acestor mutații. Ei le transmit copiilor de patru ori mai des decât mamele și riscul pentru un tată să inducă acest tip de mutație crește odată cu vârsta.
   Puterea de transmitere se datorează spermatogenezei, potrivit cercetătorilor. Aceasta are loc plecând de la celule germinale, spermatogonii, care dau naștere la noi spermatozoizi, prin diviziuni succesive. După zeci de diviziuni celulare, spermatozoizii acumulează un număr de mutații, unele putând fi la originea câtorva boli, printre care autismul. Pentru că respectivele spermatogonii ale bărbaților în vârstă trec prin mai multe diviziuni, pe măsură ce îmbătrânesc, acești tați prezintă risc crescut să transmită mutațiile genetice copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?