Incendiile de vegetație uscată izbucnesc în fiecare zi. Joi, pompierii au avut cinci intervenții de acest gen.
Astfel, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani și un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Vidra au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins 4.500 metri pătrați de vegetație uscată, din municipiul Focșani și comunele Bolotești, Nistorești și Slobozia Ciorăști.
Tot joi, paramedicii au intervenit pentru soluționarea a șapte situații medicale de urgență. Ei au fost chemați în Focșani și în comunele Păunești, Răcoasa, Fitionești, Vulturu și Pufești. Paramedicii le-au acordat pacienților primul-ajutor, iar apoi i-au transportat la spitale, unde au fost preluați de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgențe ale spitalelor din Focșani, Adjud și Panciu.