Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Elevii îşi pot cumpăra calculatoare cu ajutor de la stat


   Elevii cu posibilități materiale reduse au intrat deja în posesia tichetelor „Euro 200”, necesare pentru achiziționarea de calculatoare tip desktop. La nivelul județului Vrancea, anul acesta au beneficiat de sprijin în acest sens, din partea statului, 813 elevi.
    Directorii unităților de învățământ din județ au fost cei care s-au prezentat la sediul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea pentru a ridica bonurile valorice, pe care le-au înmânat apoi beneficiarilor declarați eligibili. Elevii au la dispoziție toată luna august pentru a-și achiziționa calculatoarele mult visate.
    Reprezentanții firmelor vor trebui să se prezinte cu facturile și tichetele la Inspectoratul Școlar, pentru a li se putea face decontul.
    Cuponul, în valoare de 200 de euro, poate fi folosit de beneficiari doar în scopul achiziționării unui calculator de tip desktop, care să respecte configurația trasată de Minister. Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare se adresează elevilor și studenților din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximun 150 de lei pe membru de familie.
    Fiecare beneficiar va primi puțin peste 800 de lei, pentru a-și cumpăra calculatorul mult visat. La această sumă, beneficiarii vor mai trebui să adauge banii necesari pentru achiziționarea unui monitor. Prețurile pentru un monitor tip LCD pornesc de la 300 de lei, dar pot urca, în funcție de preferințele beneficiarului. 

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?