Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

Octavian Găitănaru a obţinut despăgubiri la CEDO


   Octavian Găitănaru, fost director al Administrației Piețelor în urmă cu zece ani, a câștigat un proces la CEDO, după ce a dat în judecată Statul român pe motiv că nu a avut parte de un proces echitabil, după ce procurorii anticorupție l-au acuzat de luare de mită, fals și uz de fals. Găitănaru a obținut astfel, despăgubiri în valoare de 3.000 de euro și 850 de euro cheltuieli de judecată.
   Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că în ceea ce-l privește pe Găitănaru, au fost încălcate dipozițiile articolului 6, alineat 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, care spune că „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații penale îndreptate împotriva sa (…)”.
   Reamintim că fostul șef al Administrației Piețelor Focșani, Octavian Găitănaru, a fost trimis în judecată în luna iunie a anului 2003, în stare de arest preventiv, el fiind încarcerat în Penitenciarul Focșani, mai mult de un an. Acesta a fost acuzat de procurorii anticorupție că în perioada iunie-iulie 2002, ar fi primit de la unii agenți economici din Piața Moldovei suma de 1.000 de dolari, după organizarea unei licitații cu privire la spațiile comerciale.
   De asemenea, procurorii susțineau că Găitănaru ar fi încasat, ulterior licitației, incă 1.000 de dolari și alte 12 milioane de lei vechi, sub pretextul de a nu resectoriza spațiile comerciale din piață. Åžeful piețelor a mai fost acuzat de procurori că, în luna decembrie 2002, ar fi pretins și primit de la 7 agenți economici din Piața Moldovei 70 de milioane lei vechi, în același scop. În plus, în sarcina lui Găitănaru s-a mai reținut că, în calitatea sa de director al Administrației Piețelor, a admis ca aceștia să desfășoare activități de comerț fără să existe contracte de închiriere pentru spațiile comerciale respective și fără a încasa chiria aferentă perioadei ianuarie-martie 2003.
   Atât la instanța de fond cât și la cea de apel, fostul șef al piețelor a fost achitat pentru infracțiunea de luare de mită, dar a fost găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals și uz de fals. Dosarul a ajuns și în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde judecătorii l-au găsit vinovat și de infracțiunea pentru care două instanțe îl achitaseră și l-au condamnat pe Octavian Găitănaru la patru ani de închisoare. Găitănaru a atacat sentința la CEDO, obținând astfel despăgubiri pentru că nu a avut parte de un proces echitabil.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?