Cafeaua este poate cea mai consumată băutură energizantă de pe mapamond.
În afară calității de enegizant aromat, pentru care este consumată de foarte mulți dintre noi, cafeaua deține și alte secrete, unele știute sau intuite, iar altele nici măcar bănuite de cei mai înrăiți cafegii. Și aici nu ne referim doar la efectele benefice asupra organismului uman, ci și la acele efecte mai puțin plăcute sau chiar nedorite, considerate adesea, efecte secundare.
Printre efectele nedorite ale cafelei se numără și consumul acesteia în timpul perioadei de sarcină. Studii recente ale unor cercetători britanici arată că o cantitate mare de cofeină, asimilată de organism, afectează dezvoltarea sarcinii, putând duce chiar la pierderea sarcinii. S-a constatat astfel că gravidele, ce consumă mai mult de o ceașca de cafea pe zi, riscă să nască bebeluși cu greutate foarte mică, comparativ cu cele care se mulțumesc cu doar o porție zilnică din mult-apreciată băutură.
Cercetări similare în privința efectelor cofeinei asupra femeilor însărcinate și a nou-născuților au demonstrat că bebelușii mamelor consumatoare de cafea sunt mai nervoși, mai sensibili și plâng mai mult, îndeosebi în primii ani de viață.
Deși multă lume cunoaște foarte bine acest lucru, trebuie să amintim cele mai importante aspecte negative ale consumului necontrolat de cafea, și anume: creșterea tensiunii arteriale precum și riscul mare de infarct miocardic la persoanele suferinde de inimă.
Foarte cunoscut este efectul diuretic al cafelei, considerat o armă cu două tăișuri. Pe de o parte această ne ajută să eliminăm excesul de apa din organism, luptând cu succes împotrivă retenției de apa, dar pe de alt parte prea multă cafea poate duce la deshidratare, o afecțiune cu multe alte efecte conexe.
Prin urmare, persoanele anemice, cu probleme de greutate sau cu probleme de asimilare a anumitor minerale, precum fier, magneziu, calciu, ar trebui să consume cafea cu moderație, căci această împiedică sau reduce de multe ori, sintetizarea acestor substanțe din alimentele consumate, îngreunând asimilarea substanțelor necesare pentru o bună funcționare a organismului.
Un efect neplăcut al consumul excesiv de cafea, ușor de observat, este îngălbenirea dinților. Cofeina acționează în timp, alterând aproape ireversibil culoarea smalțului dinților noștri. Efectul este cu mult mai vizibil în cazul persoanelor care asociază consumul de cafea cu fumatul.