Primarul pedelist al comunei Cîmpuri, Dumitru Vlădescu, și-a descoperit vocația de falsificator. Edilul a falsificat lista cu reprezentanții Partidului Noua Generație (PNG) în secțiile de votare, falsul fiind descoperit atunci când președintele filialei județene a acestui partid a mers la Cîmpuri. Prin urmare, primarul din Cîmpuri va fi cercetat de poliție pentru fals și uz de fals.
Președintele PNG Vrancea, Zanfir Macovei, ne-a declarat că falsul a fost descoperit atunci când a mers la Cîmpuri pentru a depune lista cu reprezentanți în secții. Ajuns la primărie, președintele PNG a aflat că lista fusese depusă deja, dar nu de el, ci de primarul pedelist. „La Biroul Electoral erau secretara Primăriei, primarul, președintele Biroului. Nici nu știam cine este primar. L-am întrebat pe primar de ce a depus aceste liste și în ce calitate, iar el mi-a spus că e primar, șef de partid și face ce vrea el. M-a amenințat, sunt martori la incident”, a afirmat Zanfir Macovei.
Acesta a explicat că pe lista întocmită de primar se aflau doar oameni de încredere ai acestuia, care nu au nicio legătură cu PNG. „Noi vom face și sesizare la Poliție, dar suntem deciși să blocăm secțiile de votare dacă nu vor fi aleși reprezentanții noștri în secțiile de votare și vor fi stabiliți oamenii puși de primar”, a precizat Zanfir Macovei.
Incidentul a fost confirmat de Liliana Vlăsceanu, preșe-dintele Biroului Electoral de Circumscripție Locală din Cîmpuri. „Au fost înregistrate două seturi de liste. Eu le-am înregistrat pe ambele, pentru că am obligația să înregistrez tot ceea ce primesc. Domnul primar a adus prima listă, a zis că a fost la Focșani și că cei de la PNG-CD l-au rugat să aducă lista. Au venit ulterior și cei de la acest partid și au adus un alt set de liste cu propuneri”, a declarat Liliana Vlăsceanu.