Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

Ene Stoica, primarul potrivit pentru comuna Sihlea


   Primarul Ene Stoica de la Sihlea le prezintă consătenilor săi realizările din acest mandat, dar și proiectele pe care vrea să le ducă la îndeplinire în următorii patru ani.
   Astfel, primarul a reușit să reabiliteze școala generală din satul Caiata, investiția având o valoare de 652.256 lei. De asemenea, au fost reabilitate școala generală din satul Bogza, investiția fiind de 509.119 lei, grădinița din satul Sihlea, investiția fiind de 504.748 lei, dar și grădinița din Bogza, investiția fiind de 377.470 lei.
   Acestea nu au fost însă singurele investiții. „Am reușit să reabilitez drumurile de interes local din satele Sihlea, Caiata, Bogza și Voetin, unde au fost cheltuiți 720.000 lei. La nivelul localității noastre sunt mulți localnici care au animale. După discuțiile cu ei am trecut la treabă și am amenajat suprafețele de pășunat a comunei Sihlea prin parcelare și împrejmuire cu stâlpi de beton și sârmă. Pentru acest demers am cheltuit suma de 76.914 lei. De asemenea, am construit locuri de îmbăiere pentru ovine pe suprafețele de pășune comunală, valoarea proiectului fiind de 28.768 lei. Am amenajat suprafețele de pășune comunală prin construirea de padocuri pentru animale, valoarea proiectului fiind de 60.258 lei”, a spus primarul Ene Stoica.

Administrația publică, mai aproape de cetățeni

   Un alt obiectiv de care s-a ocupat și care a fost finalizat de primarul Ene Stoica este realizat cu finanțare europeană și se numește „Administrație publică mai aproape de cetățeni – Ghișee unice în comunele Sihlea și Bălești”, în valoare de 396.315 lei. Proiectul are ca obiectiv general îmbunătățirea durabilă a capacității autorității administrației publice locale de a furniza prompt și eficient servicii publice de calitate.
   În mandatul actual, primarul Ene Stoica a demarat lucrări de întreținere a drumurilor comunale și de interes local în satele Sihlea, Bogza, Caiata, Voetin, valoarea investiției fiind de 80.000 lei. Deoarece normativele de mediu îi impuneau acest lucru, edilul a desființat platformele de gunoi din satele Sihlea, Bogza, Caiata, Voetin. În locul gropilor de gunoi, Ene Stoica a achiziționat europubele pentru colectare gunoi menajer de la populație.
   Nici cei mici nu au fost uitați. „Am realizat parcuri de joacă pentru copii la grădinițele satelor Sihlea, Bogza, Caiata, Voetin. De asemenea, am implementat proiectul «Reabilitare drumuri din interiorul comunității de romi, servicii de promovare și îngrijire a sănătății», instrumentat prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, valoarea proiectului fiind de 579.451 lei. Proiectul vizează reabi-litarea prin asfaltare a 796 m drumuri din interiorul comunității de romi și promovarea unei campanii de sănătate și igienă a romilor”, a spus primarul Ene Stoica.

Proiecte reale pentru următorul mandat

  Primarul Ene Stoica are deja trasate proiectele pe care le va finaliza în mandatul 2012-2016.
Primul obiectiv este finalizarea investiției „Construire școală cu clasele I-VIII în Sihlea”, proiect în valoare de 2,6 milioane lei. De menționat, este faptul că la acest moment elevii din satul de reședință al comunei sunt nevoiți să învețe în fostul conac al poetului Alexandru Sihleanu. Condițiile de aici nu sunt bune și din acest motiv primarul Ene Stoica vrea cu tot dinadinsul ca școlarii să nu se mai chinuie așa cum fac în prezent.
   Un alt demers este finalizarea investiției „Construire școală cu clasele I-VIII din satul Voetin”, în valoare de 1,6 milioane lei. Totodată se vor asfalta și drumurile de interes local de la nivelul comunei ce totalizează 2,5 kilometri. Pentru cei care merg pe drumul 202 E Sihlea – Voetin, primarul vrea să îl reabiliteze. „Lucrurile pe care le-am făcut la nivelul comunei se văd. Åžtiu că mai sunt multe de făcut, dar mi-am pus în plan să finalizez reabilitarea Dispensarului medical din satul Bogza. Oamenii de aici au nevoie de asistență me-dicală aproape de ei deoarece sunt bătrâni și se deplasează foarte greu. În satul Caiata trebuie să duc la bun sfârșit reabilitarea Căminului Cultural, iar în Sihlea planul meu este de a finaliza baza sportivă din comună”, a spus primarul Ene Stoica.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?