Guvernul condus de Victor Ponta a fost învestit, ieri, de Parlament, cu 284 de voturi „pentru” și 92 de voturi „împotrivă”, conform rezultatului anunțat oficial în plen. Rezultatul votului a fost anunțat de către secretarul Camerei, Georgian Pop. Votul a fost secret, exprimat cu bile. Pentru ca Guvernul să fie învestit erau necesare voturile favorabile a 231 de parlamentari. Membrii Cabinetului Ponta au depus jurământul aseară, la Palatul Cotroceni.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că majoritatea care susține Guvernul său este una „legitimă”, el precizând că, la alegerile din 2008, PSD, PNL și PC au obținut majoritatea mandatelor în Legislativ. Toți miniștrii își vor prelua mandatul marți dimineața, la ora 8.30, fără festivități și protocol, după care se vor prezenta la Palatul Victoria pentru prima ședință a noului Guvern, a declarat premierul Victor Ponta.
El a precizat totodată că, marți, va prelua la rândul său mandatul de prim-ministru de la predecesorul său, dar că va fi prezent și în Senat, alături de liderul PNL Crin Antonescu, pentru dezbaterea legii electorale. „Mâine dimineața, la prima oră, ne apucăm de treabă”, a spus Ponta.
Cabinetul Ponta este format din:
Victor Paul Dobre- ministrul Administrației
Ioan Mang- ministrul Educației
Andrei Marga- ministrul Afacerilor Externe
Vasile Cepoi- ministrul Sănătății
Eduard Hellvig- ministrul Dezvoltării Regionale
Florin Georgescu- ministrul Finanțelor
Dan Nica- ministrul Comunicațiilor
Liviu Pop- ministru delegat pentru Dialog Social
Mircea Dușa- ministru delegat pentru relația cu Parlamentul
Rovana Plumb- ministrul Mediului
Mariana Câmpeanu- ministrul Muncii
Lucian Isar- ministru delegat pentru Mediul de Afaceri
Ovidiu Silaghi- ministrul Transporturilor
Leonard Orban- ministrul Afacerilor Europene
Mircea Diaconu- ministrul Culturii
Titus Corlățean- ministrul Justiției
Daniel Constantin- ministrul Agriculturii
Ioan Rus- ministrul de Interne
Daniel Chițoiu- ministrul Economiei