Sărbătorile Pascale au fost liniștite anul acesta. Astfel, angajații de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean și cei de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) nu s-au confruntat cu foarte multe urgențe.
Cele mai multe solicitări au venit din partea vrâncenilor care au mâncat sau au băut prea mult, indigestiile alimentare și intoxicațiile etanolice fiind frecvente.
Medicul Vitalie Bețișor, directorul medical al SAJ Vrancea, a precizat că primele două zile de Paște au fost liniștite, fiind, în medie, cam 100 de solicitări pe zi. „În afară de cele două accidente rutiere grave, care au fost vineri seară, nu au fost cazuri grave. Spre deosebire de alți ani, ca număr de solicitări, nu s-a depășit o zi obișnuită. Au fost puține solicitări de la persoane care au suferit indigestii, dar au fost destul de multe intoxicații etanolice. Sărbătorile de anul acesta au fost liniștite”, a fost de părere medicul Vitalie Bețișor.
Nici angajații de la UPU nu s-au confruntat cu situații deosebite de Paște, media vrâncenilor care au trecut pragul unității fiind de 100. Cele mai frecvente afecțiuni au fost indigestiile alimentare și intoxicațiile etanolice, dar au fost și persoane care au ajuns la Urgențe în urma unor agresiuni, însă nu au fost cazuri grave.