Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paște în acest an este cuprins între 100 și 500 de lei, în timp ce unul din cinci respondenți a alocat până la 1.000 de lei. Numai 2% dintre participanți au precizat că bugetul de Paște al familiei lor va depăși 2.000 de lei. Patru din zece au spus că vor cheltui mai puțin comparativ cu anii trecuți, se mai arată în sondajul realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în perioada 12-13 aprilie 2012.
Pe de altă parte, aproape jumătate dintre respondenți au declarat că nu cumpără carne de miel de Paște în acest an, în timp ce aproape un sfert dintre cei care intenționeau să achiziționeze miel au precizat că bugetul alocat la acest capitol a fost cuprins între 200 și 249 de lei.
Ancheta mai arată că aproape șase din zece respondenți au menționat că de Paște vor avea acasă între 10 și 30 de ouă înroșite, iar mai mult de o treime dintre ei spun că vopsesc peste 30 de ouă cu această ocazie.
În ce privește dulciurile, ancheta relevă faptul că aproape șapte din zece participanți își fac acasă prăjiturile, doar 16% afirmând că le cumpără de la laboratoare specializate.