Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

A stat cu copilul mort în burtă timp de trei zile


   Acuzații grave la adresa unui medic ginecolog din cadrul Spitalului Panciu. Dorin Robu susține că din cauza medicului Angela Băleanu, copilul său a murit înainte de a se naște. Doctorița Băleanu i-ar fi spus că totul este în regulă, dar de la medicii focșăneni a aflat că bebelușul era mort în pântece. Medicul Băleanu respinge acuzațiile și spune că a trimis-o pe femeie la Focșani, tocmai pentru că bătăile inimii copilului nu-i „plăceau”.

   Dorin Robu, de 42 de ani, din Panciu, susține că medicul ginecolog Angela Băleanu, din cadrul Spitalului Panciu, ar fi vinovat de decesul copilului său nenăscut.  Bărbatul ne-a spus că soția sa, Geta Robu, a născut un copil mort din cauza neglijenței medicului. „Nevastă-mea nu mai simțea că i se mișcă copilul din burtă de vineri (n.r. 27 ianuarie), iar luni, pe 30 ianuarie, am fost la spital. Doctorița Băleanu, cu asistentele de acolo, a consultat copilul cu o pâlnie, ca în Evul Mediu, și i-a zis soției că nu are de ce să își facă griji, că fătul are puls și nu este la termen. Toată lumea de acolo a insistat că este în regulă, așa că i-au dat trimitere la ecograf la un cabinet privat din Focșani. Doctorița nu a vrut să ne trimită cu ambulanța, că a zis că o păstrează pe nevastă-mea la Județean și ea pierde nașterea”, ne-a povestit Dorin Robu.
   După ce medicul Băleanu i-a recomandat femeii o ecografie, soții Robu s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Focșani pentru consultație. Aici, au fost preluați de medicul de gardă Tiberiu Grigoriu, care, după consult, a constatat că fătul este mort. „Pe 31 ianuarie am ajuns la Urgențe, unde ni s-a zis că fătul este mort de câteva zile, iar sarcina avea 41 de săptămâni. Sarcina soției mele a fost monitorizată de această doctoriță. Cred că a fost de vreo trei, patru ori la ea de când a aflat că este însărcinată. Doctorița îi spunea că are voie să muncească. Pe 23 ianuarie am fost la radiografie la Spitalul din Panciu și chiar i-au zis că sarcina decurge bine. Când am ajuns la Spitalul Județean, doctorul ne-a zis că fătul este mort, sarcina având 41 de săptămâni”, a adăugat Dorin Robu.

Necropsia a dovedit că fătul era mort de câteva zile în burta mamei

   Dorin Robu ne-a mai spus că necropsia ar fi confirmat că fătul decedase în burta mamei cu trei, patru zile înainte de naștere. Astfel, acesta este hotărât să depună plângere împotriva medicului Angela Băleanu. „La necropsie, mi s-a zis că bebelușul era perfect sănătos și că a murit că a zăbovit prea mult în burta mamei. Acesta era mort de 3-4 zile în burta mamei și am înțeles că ar fi apărut o insuficiență placentară. Luni mă voi duce la Colegiul Medicilor și voi depune plângere împotriva acestei doctorițe. Ea trebuie dată afară!”, a afirmat Dorin Robu.
   Medicul Tiberiu Grigoriu ne-a declarat că în urma consultului, a constatat că bebelușul era mort. „Pacienta a ajuns în triaj pe picioarele ei, solicitând un control pe motiv că nu mai simte mișcări fetale. Fiind de gardă, am constatat că fătul este mort, în 41 de săptămâni de sarcină. Prin naștere na-turală, declanșată medicamentos, a avut loc expulzarea fătului și delivrența placentei. Mama nu a avut o stare critică, având o naștere normală. Copilul avea 3,4 kilograme și 50 de centimetri”, ne-a declarat medicul ginecolog Tiberiu Grigoriu.

Medicul respinge acuzațiile

   În replică, medicul Angela Băleanu, specialist în Obstetrică-Ginecologie în cadrul Spitalului Panciu, spune că i-a recomandat pacientei să meargă la Focșani pentru o ecografie, deoarece nu îi plăcea cum bate inima micuțului. Geta Robu i-ar fi spus că preferă să nască la Panciu.
   În plus, medicul Băleanu susține că ecografia realizată mamei în data de 24 ianuarie, a evidențiat că sarcina nu era ajunsă la termen. „Luni, când am venit la serviciu, mi s-a părut că ceva nu este în regulă. Am vrut s-o trimit la ecografie, dar medicul nu era aici, a venit miercuri. I-am zis că mie   nu-mi plac BCF-urile (n.r. – bătăile cordului fetal) și i-am zis să vină soțul ei s-o ia cu mașina, la Focșani. Ea mi-a spus că vrea să nască aici și numai dacă se pune problema de cezariană va rămâne la Focșani. I-am dat și un bilet de ieșire din spital, pentru că a fost internată la noi câteva zile. Pe bilet am scris, în dreptul BCF-urilor, semne de întrebare și mai jos am trecut și rezultatul examenului ecografic realizat de doctorul Barbu, pe 24 ianuarie, care a evidențiat că sarcina nu ajunsese la termen, ci era la 36-37 de săptămâni. Nu are motiv să-l acuze pe domnul doctor Barbu, pentru că el i-a spus că sarcina nu este la termen. Iar eu nu aveam cum să-i spun că sarcina este la 41 de săptămâni”, susține medicul Angela Băleanu.
   Aceasta susține că pacienta a fost întrebată în cursul serii de duminică, 29 ianuarie, dacă își simte copilul, spunând că da. În plus, medicul Băleanu a adăugat că mama a fost consultată în fiecare zi, pe perioada spitalizării, cu un stetoscop obstetric fetal, și nu cu o pâlnie. „Am ascultat-o cu stetoscopul obstetric fetal, care nu este o pâlnie, ci doar are forma de pâlnie. Îl punem pe abdomenul gravidei, pentru că nu avem altă metodă de ascultat. Cât a stat internată la noi, a fost ascultată zilnic, la schimbarea de tură, în fiecare dimineață și seară. Duminică seară, moașa chiar a întrebat-o dacă ea simte copilul și gravida a spus că da. Același lucru am întrebat-o și eu, pentru că și stetoscopul fetal ne mai poate înșela. Åži mie mi-a răspuns la fel, adică simte copilul. Dacă nu credeam că e o problemă, nu o trimiteam la Focșani, unde există monitor fetal. Deci, am trimis-o la Focșani, pentru că nu-mi plăceau bătăile inimii copilului și pentru că nu aveam susținere cu examen ecografic pentru aceste suspiciuni”, a conchis medicul Băleanu.

1 COMENTARIU

  1. Si mie mi s-a intamplat aproape acelasi lucru doar ca la 8 luni jumate,astept anatomia patologica sa iasa,daca stie cumva cineva cum sa ajung la colegiul medicilor,va rog sa-mi scrieti.Copilul meu a murit in pantec de cateva zile iar medicul ce ma monitorizat nu voia sa-mi faca ecografie nici cand insistam sa vad cum se simte in ultima luna de sarcina.Aveam 37-38 de saptamani iar copilul nu mai misca de cateva zile,eu informand doctorul pentru ca asa mi-a recomandat sa vorbesc cu ea inainte de a merge la spital si dansa a spus ca sunt bine.Dupa insistentele mele mi-a facut ecografie si a vazut ca nu-i mai bate inimioara si ma trimis la spitalul judetean ilfov.Pe 24 octombrie am nascut natural un fat mort.Nu vreau sa fac rau nimanui,dar vreau ca vinovatul sa plateasca pentru moartea copiilului meu si pentru ca puteam risca septicemie. Pentru motivul acesta va rog daca ma puteti ajuta cu o adresa sau un numar unde pot ajunge la colegiul medicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?