Ediția: Marți 8 Iulie 2025 Nr. 6915

Salvarea de la retrogradare, un obiectiv care trebuie dus la capăt


Fotbaliștii de la CSM 2007 Focșani trag din greu în cantonamentul pe care îl efectuează în stațiunea harghiteană Gheorghieni. Antrenorul principal al grupării de pe Milcov, Adrian Toma a precizat că formația la care activează ca jucător și-a fixat ca obiectiv menținerea în campionat în condițiile în care nu au fost aduși jucători noi și structura echipei este formată din jucătorii tineri, formați în propria pepinieră. „Ne vom baza pe jucătorii tineri deoarece suntem printre puținele echipe din serie care nu am transferat niciun jucător și nu avem alte gânduri. Ca antrenor, aș dori să scăpăm de locurile retrogradabile. Prin muncă și dăruire, ne dorim să ne îndeplinim ceea ce ne-am propus”, a declarat după antrenamentul de aseară, antrenorul principal, Adrian Toma.
Astăzi, directorul clubului CSM 2007, Marian Rădulescu, alături de directorul sportiv al secției de fotbal, Ovidiu Rusu vor face o vizită fotbaliștilor, pentru a vedea modul în care se pregătesc, dar și condițiile pe care le au la dispoziție.

Programul meciurilor de verificare
– pe 31 ianuarie, cu CSM Rm. Sărat (în deplasare),
– pe 3 februarie cu Dinamo II București (liga a doua), pe Stadionul Milcovul din Focșani,
– pe 11 februarie cu Avîntul Jariștea (Superliga Vrancei),
– pe 15 februarie cu Gloria Buzău (liga a doua).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?