Întrucât și eu fac parte din una din generațiile care în 1989 au ieșit în stradă pentru o viață mai bună, am fost speriat în anii ce au urmat, că viața noastră să se schimbe în bine, să nu fi fost zadarnice viețile pierdute în aceste evenimente. Marea dezamăgire avea să-i ia locul speranței care, pe an ce trecea devenea tot mai acută, cu tot mai puține speranțe de înfăptuire a uni mod de viață decent. Rând pe rând au dispărut speranțele noastre, dar și obiectivele industriale importante din țară din diverse sectoare ale economiei, muncitorii au început să devină șomeri, lucru necunoscut până în anii 1989.
Guvernele au venit unul după altul la conducerea țării, la fel ca și președinții, fiecare aruncând vina pe cel ce-a fost înainte pentru starea grea din țară, dar continuând să se îmfrupte din avutul țării, să-I consolideze po-zițiile private, să scoată la mezat tot ce se putea, pentru a avea ei și clienții lor politici, cele mi substanțiale avantaje, conturi în străinătate, vile și mașini de lux, un trai de nababi, ce doar în povești se mai puteau întâlni.
De la un timp, mare parte din populația țării a început să emigreze spre alte țări, pentru a aputea câștiga un ban mai bun, să-și poată întreține familia și să-și achite datoriile făcute în bănci. Așa se face că în decurs de câțiva ani, din țară au plecat câteva mi-lioane de români, acasă rămânând doar copiii și cei în vârstă. Promisiunile făcute la început de alegeri, ale celor ce urmau să guverneze țara, s-au dovedit a fi doar vorbe goale, așa că electora-tul a început să-și piardă încre-derea în „aleșii poporului”, fapt dovedit de procentul tot mai mic al celor care au votat.
Atât eu, cât și toți ceilalți care mai suntem azi în țară, împreună cu cei din afara țării, ne întrebăm pe bună dreptate:
– Până când va trebui să suferim atâta nedreptate?
– Până când va trebui să acceptăm ca alții să ne dictezeîn țara noastră ce trebuie să facem?
– Când și cine va fi persoana care va pune piciorul în prag și să spună hotărât:
„GATA! AJUNGE CU UMILINÅ¢A – NOI SUNTEM STÄ‚PÂNI ÎN Å¢ARA NOASTRÄ‚!”
Avem în țară atâția oameni capabili, patrioți, care simt cu adevărat românește, care vor să facă ceva pentru țară. De ce nu se ia odată „taurul de coarne” și să punem țara pe drumul cel bun, acasă să fim iarăși o țară respectată și apreciată industrial și agrar?
– De ce demnitatea noatră ca națiune, a fost și este călcată în picioare, ajungând ca astăzi, noi, să nu mai fim stăpâni la noi în țară?
– De ce toate acordurile încheiate cu F.M.I. și cu băncile internaționale, trebuie să fie un mod de umilire și subjugere a nației noastre?
Soluții pentru redresarea situației create,sunt destule și foarte eficiente, cunoscute atât de guvernanții țării, dar și de oamenii simpli din popor.De ce nu se aplică?!-doar că …NU SE VREA A FI PUSE ÎN APLICARE! Aceiași întrebare: – De ce ?-interese…interese…interese…
(Va urma…)
Un om necăjit,
Vasile Piereanu
