Procurorii au solicitat prelungirea arestului preventiv în cazul judecătoarei Anișoara Topor, magistrat la Judecătoria Focșani. Dosarul ar fi trebuit să se judece marți, fiind amânat din lipsă de apărare. Magistratul este cercetat de procurorii DNA pentru de fapte de corupție, respectiv luare de mită și trafic de influență. Nici soțul acesteia, avocatul Marian Topor, și fratele Aurel Lăduncă n-au scăpat din vizorul DNA, ambii fiind cercetați în același dosar.
Anchetatorii susțin că judecătoarea ar fi primit mită în bani, respectiv 80.000 lei și 700 de euro, dar și în lucrări de modernizare a vilei familiei din Lepșa, pentru a soluționa favorabil unele dosare.
Anișoara Topor a fost denunțată de omul de afaceri Costel Iacob, din Golești, care s-ar fi împrumutat la cămătari pentru a achita sumele solicitate de aceasta.