Mai mulți elevi vrânceni, care au participat la concursul „Lumina Math”, au fost premiați luni, la sediul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea. Concursul „Lumina Math” se adresează elevilor din clasele IV- VIII și constă în rezolvarea a 30 de probleme la clasa a IV-a, respectiv 40 de probleme la clasele V-VIII, punctajul maxim fiind 100. Timpul de lucru este de două ore.
S-au acordat patru premii I, 16 premii II, 57 premii III și 133 mențiuni. Astfel, primi clasați în ordinea punctajelor obținute au fost:
Clasa a IV-a: Alexandru Nedelcu, elev la Åžcoala „Åžtefan cel Mare” din Focșani, care a obținut 95 de puncte, el fiind coordonat de învățătoarea Tudorița Ilie
Clasa a V-a: Ana Maria Necula, elevă la Colegiul Național „Unirea”, care sub îndrumarea profesoarei Mariana Guzu a obținut 72,5 puncte,
Clasa a VI-a: Daniel Airinei, elev la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, sub îndrumarea profesoarei Gicuța Dochioiu, care a reușit să obțină 77,5 puncte
Clasa a VII-a: Mihnea Nistoroiu, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, care sub îndrumarea profesoarei Daniela Sârghie a reușit să obțină 79 puncte.
Clasa a VIII-a: Andreea Pătrunjel, de la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu”, care a obținut sub îndrumarea profesoarei Gicuța Dochioiu, 75 de puncte.
Elevii au primit diplomele în aplauzele colegilor și profesorilor îndrumători.
Rezultate bune au obținut și elevi de la școlile „Ion Basgan”, „Anghel Saligny” și „Nicolae Iorga” din Focșani, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud, dar și elevi de la școli din Gugești și Popești sau Vulturu, concursul bucurându-se de popularitate în rândul elevilor.
În cadrul festivităților de premiere, inspectorul de specialitate, Daniela Sârghie, a prezentat temele din programa școlară pe care trebuie să se mai insiste la ore.