Ediția: Vineri 25 Iulie 2025 Nr. 6928

Consiliul Concurenţei investighează piaţa tichetelor de masă


Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la primele trei companii emitente de tichete de masă de pe piață, Edenred, Sodexo Pass și Cheque De-jeuner, în cadrul unei investigații privind o posibilă înțelegere între acestea pentru eliminarea de pe piață a doi concurenți mai mici, Romticket și Ascendi.
Investigația pe piața emiterii, gestionării și comercializării tichetelor de masă a fost declanșată ca urmare a unei plângeri primite de autoritatea de concurență, iar inspecțiile inopinate au vizat sediile și sucursalele Edenred, Sodexo Pass și Cheque Dejeuner, se arată într-un comunicat al Consiliului. Valoarea nominală a unui tichet de masă este aceeași pentru toți beneficiarii, nouă lei, fiind stabilită și actua-lizată periodic, în baza legii, prin ordin, de către ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor. Autoritatea română de concurență a adoptat în septembrie 2009 noile instrucțiuni privind politica de clemență, care se aplică atât înțelegerilor orizontale, cât și restricționărilor verticale foarte grave.
Legea concurenței interzice orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?