Lucrările de reabilitare a fațadei Primăriei Focșani vor fi finalizate până la finele acestei săptămâni. Banii pentru aceste lucrări au fost alocați încă din luna aprilie a acestui an, din Fondul de Rezervă, și se ridică la 145 mii de lei.
Decizia de a schimba „fața” administrației publice locale a fost luată, în așa fel încât clădirea să se încadreze în peisajul Pieței Unirii. Reprezentanții administrației publice locale au încercat să refacă fațada cu bani alocați prin proiectul de reabilitare a Pieței Unirii și Grădinii Publice, însă acest lucru nu a fost posibil. Viceprimarul Bogdan Matișan este de părere că aceste lucrări se impuneau. „Până la finele săptămânii, lucrările vor fi finalizate. Treptele din fața Primăriei erau degradate și era necesară o armonizare cu peisajul Pieței Unirii reabilitate”, ne-a declarat Matișan. Odată cu aceste lucrări, au fost înlocuite și câteva ferestere cu geam termopan, iar în unele locuri au fost montate plăci de travertin.