Sindicatele au propus reprezentanților FMI să discute cu Guvernul astfel încât salariile și pensiile să fie indexate cel puțin cu rata inflației în 2012, iar delegația FMI a fost de acord că salariații și pensionarii trebuie protejați, dar a spus că nu se ocupă de bugetul României.
Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat vineri, la finalul întâlnirii cu reprezentanții Fondului Internațional Monetar și Comisiei Europene, că sindicatele le-au făcut o propunere însoțită de calcule și analize de impact cu privire la un mecanism de protejare a salariilor și pensiilor cel puțin în ceea ce privește inflația anul următor.
Reprezentanții FMI au spus că ei nu manageriază la nivel micro bugetul României aceasta fiind treaba Guvernului, ei fiind interesați de țintele macro, dar au fost de acord cu pro-punerea sindicaliștilor.
„FMI a fost de acord cu pro-punerea noastră de protejare a celor peste 6 milioane de cetățeni, salariați și pensionari, pentru a nu împinge această populație vulnerabilă spre zona de creditare”, a spus Dumitru Costin.
La rândul său, vicepreședintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a prezentat celor de la FMI și Comisiei Europene, principala problemă în acest moment în România, respectiv imposibilitatea de a colecta taxe, doar 28% fiind preluate în prezent. Din această cauză bugetul nu poate face față problemei, iar răspunderea cade pe umerii pensionarilor și a sala-riaților.
„Guvernul nu se atinge de corupție, iar în momentul de față aceasta este principala problemă a României”, a spus Liviu Apostoiu.
Sindicatele au precizat că iau în calcul acțiuni sindicale în cazul în care sala-riilor vor fi înghețate, dar această pro-blemă nu a fost discutată cu cei de la FMI. Pe de altă parte, reprezentanții angajaților au mai discutat și despre faptul că Guvernul nu aplică nici propriile legi cu care sindicaliștii nu au fost de acord, ca de exemplu Legea dialogului social.
În ceea ce privește sectoarele de stat care se află în vizorul Guvernului, delegația FMI a arătat că nu este de acord cu desființarea societăților din aceste domenii.
Liderul BNS a amintit în fața reprezentanților FMI și faptul că piața muncii din România este administrată rudimentar, realitate care se vede în indicatorii economici, „în prestațiile acordate haotic”.
Costin a atras atenția încă o dată reprezentanților FMI că Guvernul încalcă directivele Uniunii Europene și convenții ale Organizației Internaționale a Muncii.
De asemenea, au fost luate în discuție și probleme legate de sectoare ca energia, agricultura, poșta, zona extractivă unde în continuare mii de angajați își vor pierde locurile de muncă. „Am vorbit cu cei de la Comisie și de la FMI despre politici care trebuie luate urgent, care să se adrese unor categorii aparte cum sunt tinerii, persoanele peste 45 de ani, populația din agricultură, minorități sau persoanele cu handicap”, a spus liderul BNS.