Bruma și umiditatea lăsată de ceața rece a dimineții sunt caracteristice lunii octombrie, însă din păcate acest fapt nu constituie nicio problemă pentru anumiți dăunători, ba dimpotrivă, aceștia se simt foarte bine în acest mediu.
Åžoarecii de câmp
Fructele căzute din pomii fructiferi și rămase pe pământ reprezintă o delicatesă pentru micuții dăunători, care iubesc diminețile și serile. Aceasta este perioada în care ei sunt activi și tot acum este cel mai bine să îi combatem cu ajutorul unor curse speciale. Iar dacă fructele nu sunt suficiente pentru a-i momi, presărați niște foi de varză sau bucățele de morcovi.
Moliile de iarnă
Acești dăunători, aparent fragili, primesc viață în primele nopți în care se instalează temperaturile sub 0 grade și atacă atât arbuștii decorativi, cât și pomii fructiferi, zmeura sau afinele. De aceea trebuie să fim foarte atenți și să acționăm la timp, pentru ca producția din primăvară să nu fie distrusă.
Melcii
Melcii își depun ouăle toamna sub stratul de îngrășământ sau sub covorul format din frunze uscate. Pentru a evita apariția puilor, căutați ouăle sub aceste straturi și adunați ouăle moi. Într-un astfel de „cuib” pot exista până la 200 de ouă, care pot fi îndepărtate cu ușurință.