Ediția: Sâmbătă 5 iulie 2025 Nr. 6913

Sezonul virozelor a debutat în forţă


Temperaturile scăzute din ultima perioadă i-a pus în gardă pe medici. Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, la nivelul întregului județ, în săptămâna ce a trecut, peste o mie de vrânceni au fost diagnosticați cu viroze respiratorii. Astfel, s-au înregistrat 1152 de cazuri de infecții acute respiratorii din care doar 84 au necesitat internarea. Datele statistice de săptămâna trecută arată că cei mai afectați de viroze sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 – 14 ani, cu 361 de cazuri, și cei cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, cu 329 de cazuri. Din fericire, doar câteva cazuri au necesitate internare, mai exact 37 de copii. În cazul pneumoniilor, numărul acestora a fost de 310, din care 102 cazuri au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată este reprezentată tot de copiii de vârstă mică, 2 – 4 ani, cu 60 de cazuri, și 5 – 14 ani, 58 de cazuri. Până în prezent nu s-a înregistrat niciun caz de gripă. Pentru a preveni îmbolnăvirile de sezon, medicii recomandă vaccinarea antigripală. Orice persoană care are simptomatologia specifică gripei trebuie să se prezinte la medicul de familie sau la Urgență. Simptomele care ar trebui să dea de bănuit sunt: starea febrilă, între 39 și 40 grade, frisoanele, durerile de cap, durerile musculare, astenia fizică, gâtul roșu, răgușeala, tusea uscată, lipsa poftei de mâncare, grețurile și chiar vărsăturile. Medicii recomandă ca în perioada rece să evităm pe cât de mult posibil deplasările în zone aglomerate, dar și contactul cu persoanele bolnave. Foarte importantă este și igiena proprie, suflatul nasului în batiste de unică folosință și spălarea mâinilor cât mai des. Copiii bolnavi trebuie ținuți acasă pentru a se evita transmiterea bolii în comunitate.

Vaccinarea va începe în curând

Direcția de Sănătate Publică Vrancea a demarat licitația locală de achiziționare a 6.400 de doze de vaccin antigripal, pentru care a fost alocată suma de 70.000 lei, primită de la Ministerul Sănătății. Potrivit reprezentanților DSP Vrancea, campania de vaccinare va debuta în momentul în care vor veni dozele de vaccin, cel mai probabil la începutul lunii noiembrie. De asemenea, au mai fost solicitate și 56.400 de doze de vaccin de la Ministerul Sănătății care se preconizează că vor ajunge prin luna decembrie, deoarece licitația de la nivel național a fost întârziată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?