Anul școlar 2011 – 2012 va fi un experiment, cel mai probabil nereușit, pentru cei peste 50 mii de elevi, care vor simți pe pielea lor efectele uneia dintre cele mai controversate legi a educației. Chiar dacă vor fi nevoiți să se acomodeze din mers noului sistem, elevii și profesorii sunt nevoiți și anul acesta să facă performanțe în condiții greu de imaginat, cu bani puțini și cu material didactic depășit. Ministerul Educației nu a mai alocat fonduri pentru reabilitarea unităților de învățământ sau pentru finalizarea lucrărilor începute, ceea ce înseamnă că și în anul acesta vom avea elevi chinuiți, care vor învăța în frig, la fel ca acum o sută de ani. Cu toate acestea, cei din conducerea Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea refuză să prezinte date statistice cu privire la investițiile din școlile vrâncene și nici nu au dorit să comenteze în vreun fel situația dramatică a unui sistem pe care îl administrază la nivel județean.
Anul școlar 2011 – 2012 debutează în Vrancea cu școli neautorizate sanitar, multe dintre ele aflate în paragină, și cu elevi pentru care educația începe să își piardă din ce în ce mai mult va-loarea și importanța. Cel mai elocvent exemplu a fost oferit de absolvenții de liceu la Bacalau-reat, unde promovabilitatea a fost cea mai mică din istoria acestui examen. La rândul lor, profesorii cu salariile ciunțite de actuala guvernare și dispunând de o bază didactică precară, sunt nevoiți să îi învețe pe elevi carte. Mulți dintre ei abia dacă au izbutit să obțină un 5 la examenele de titularizare sau suplinire, dar cu toate acestea, ei vor fi formatorii viitoarei generații.
Anul școlar 2011 – 2012 aduce schimbări majore în sistemul educațional, prin noua Lege a Educației, ce a fost adoptată deși a stârnit doar nemulțumiri din partea dascălilor, elevilor, a părinților și a societății civile în ansamblul ei. În ceea ce privește modificările de structură, durata învățământului obligatoriu va fi de până la vârsta de 16 ani. Se va introduce obligatoriu și clasa pregătitoare de un an, înainte de a se trece în clasa I, din anul 2012. Noua Lege a Educației propune introducerea a opt competențe ca și ținte ale școlarizării. Astfel, la încheierea studiilor se presupune că elevii vor trebui să aibă cunoștințe minime în ceea ce privește comunicarea în limba maternă și în limbile de circulație internațională, să aibă competențe fundamentale de matema-tică, științe și tehnologie, competențe digitale, ba chiar și un set de cunoștințe și valori necesare pentru participarea activă și responsabilă la viața socială. Reducerea numărului de ore la clasă, în funcție de vârstă, vine să completeze modernizarea programei, teroretic doar. Se vor introduce astfel, maximum 20 de ore pe săptămână pentru învățământul primar, maximum 25 de ore pentru învățământul gimnazial și maximum 30 de ore pentru învătământul liceal. În final, sistemul educational în ansamblul său ar trebui să fie descentralizat, iar școlile să aibă o putere de decizie ridicată.
Factorul politic va fi însă implicat în consiliul de administrație al unei școli, ceea ce cu si-guranță va fi un dezavantaj major pentru elevi și pentru educația lor. Într-un sistem atât de ambiguu, din ce în ce mai dificil și subfinanțat, în școli nepregătite și de-a dreptul periculoase pentru sănătatea lor, vor fi nevoiți să învețe carte în anul școlar 2011 – 2012 peste 50.000 de elevi. Deși au sperat că va fi mai bine, și elevii și profesorii vor trebui să își desfășoare activitatea în condiții vitrege, deoarece pentru actuala guvernare educația nu este nicidecum o prioritate.
Åžcoli ca în secolul trecut
Potrivit unei situații prezentate de Inspectoratul Åžcolar Județean, 23% dintre elevii din județul nostru sunt nevoiți să învețe carte în condiții jalnice și greu de acceptat pentru secolul XXI. Aceste unități de învățământ nu au primit autorizații sa-nitare de funcționare pentru anul școlar 2011 – 2012 și nici nu vor primi, pentru că nu întrunesc condițiile mi-nime de igienă. În date statistice, asta înseamnă că doar 64% dintre elevii din județul nostru învață în școli autorizate sanitar. În cazul a 13% dintre elevi, situația este încă incertă. În cazul școlilor unde învață aceștia, dosarele de autorizare au fost înaintate la Direcția de Sănătate Publică Vrancea însă avizul, favorabil sau nefavorabil, nu a fost trimis încă. Asta înseamnă că numărul școlilor neautorizate ar mai putea crește cu câteva procente, la fel ar putea crește și numărul copiilor care sunt nevoiți să învețe în condiții grele.