Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

Dragoste de şase decenii şi jumătate


Soții Vasiliu, din Focșani, au sărbătorit, ieri, 65 de ani de când și-au jurat iubire veșnică. Cu bune și cu rele, căsnicia celor doi este una trainică și după șase decenii și jumătate petrecute împreună, niciunul dintre ei nu regretă nimic. Dacă ar mai avea o viață, Theodor al alege-o tot pe Didina și invers.

Iubirea este precum vinul. Cu cât este mai veche, cu atât este mai bună. Didina și Theodor Vasiliu, din Focșani, au sărbătorit ieri, 65 de ani de căsătorie. Ambii au 89 de ani, Didina fiind mai mare cu două luni decât soțul său. Deși au trecut șase decenii și jumătate de când și-au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă, iubirea lor n-a scăzut deloc in intesitate. Dacă ar mai avea o viață, tot împreună și-ar dori să o trăiască!
Didina și Teodor s-au căsătorit pe 26 august 1946, după ce Theodor s-a întors de pe frontul din Apus, el fiind și unul dintre puținii veterani de război care mai sunt în viață. Hotărârea de a-și uni destinele au luat-o repede și nu s-au pripit. Cei doi soți ne-au spus că se cunoșteau cu mult înainte de a se căsători, dar că nu se gândeau că vor face acest pas. Theodor își amintește și acum de o scrisoare pe care i-a adus-o Didinei de la București, de la prietenul ei de atunci. „Noi ne cunoșteam mai demult, dar nu aveam nicio treabă unul cu celălalt. Îmi amintesc că eram elev la București și stăteam în gazdă cu un băiat cu care vorbea ea. A fost un cutremur, care a afectat clădirea liceului, și a trebuit să plecăm acasă, pentru că intrase în reparații. Când am plecat către Focșani, băiatul cu care eu stăteam mi-a dat o scrisoare pentru ea. I-am dat-o și m-a întrebat când plec. Nu i-a mai trimis răspuns înapoi”, povestește Teodor Vasiliu.
Didina completează povestea soțului și ne spune că nu a mai vrut să vorbească cu băiatul care îi trimisese scrisoarea. Vroia să fie singură. Cu Theodor s-a mai întâlnit pe la petreceri, dar fiecare era cu treaba lui. Timpul a trecut, iar Theodor a plecat pe front. De acolo îi trimitea Didinei scrisori. Ea lui nu, pentru că oficiile poștale se schimbau mereu. Când bărbatul s-a întors de pe front, au pus repede la punct detaliile petrecerii de nuntă, pe care au făcut-o în curtea casei ei. 
 
„Am dus o viață bună”

Viața celor doi și-a urmat cursul, cu bucurii, dar și cu supărări. După 65 de ani de căsnicie, Didina spune că a dus o viață bună. „Cine spune că nu a avut probleme în căsnicie, minte. Așa ceva nu este posibil. Eu am avut o viață frumoasă. Au fost dificultăți, dar le-am depășit de fiecare dată. După 65 de ani de căsnicie, pot spune că am avut o viață bună, mulțumitoare”, povestește Didina. El a fost mai mereu plecat, cu lunile, după cum ne spune soția, iar ea a avut grijă de cei doi copii. I-a educat și i-a dat la casele lor. Acum, soții Vasiliu sunt părinți, bunici, dar și străbunici fericiți. „El era plecat cu lunile, pentru că lucra prin toată țara. Eu am stat acasă cu copiii și am avut grijă să fac oameni din ei. Acum suntem mândri de ei”, a adăugat Didina.
Petrecerea de aniversare a celor 65 de ani de viață împreună au amânat-o pentru săptămâna viitoare, în speranța că va veni și fiica lor de la București și vor ieși împreună la un restaurant pentru o petrecere răstrânsă.
Cu trecerea anilor, iubirea lor a devenit tot mai puternică, iar acum, la bătânețe, să bucură că se au unul pe celălalt. Bătrânelul de 89 de ani și bătrânica sa au adunat o mulțime de amintiri, pe care le povestesc tuturor celor care au răbdare să le asculte.
„Monitorul de Vrancea” urează soților Vasiliu „La mulți ani” și multă sănătate!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?